Antena 3 CNN Actualitate Locale Profesor din Timiș, prins cu telefonul și căști în urechi la Titularizare. Sute de candidați din județ nu s-au prezentat la examen

Profesor din Timiș, prins cu telefonul și căști în urechi la Titularizare. Sute de candidați din județ nu s-au prezentat la examen

Un profesor din Timiș, care s-a prezentat la proba de educație muzicală de la Titularizare, a fost eliminat din examen după ce a încercat să copieze.

Profesor din Timiș, prins cu telefonul și căști în urechi la Titularizare. Sute de candidați din județ nu s-au prezentat la examen
Sursa foto: Freepik
de Redacția Antena 3 CNN    |    12 Iul 2023   •   16:40

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Timiş, profesorul s-a prezentat, miercuri, la proba de Titularizare, organizată la Şcoala Gimnazială nr. 24 din Timişoara, însă a fost eliminat din examen.

Cadrul didactic urma să susțină proba la educație muzicală, dar s-a descoperit că acesta a intrat în sala de examen cu un telefon mobil și cu căști în urechi.

Pe de altă parte, 87 de candidaţi s-au retras din examen, după ce au primit subiectele, unul dintre ei acuzând motive medicale.

De asemenea, 212 candidați au absentat de la examenul de Titularizare.

Citește și: Subiectele de la examenul de Titularizare 2023 au fost publicate pe edu.ro

În total, la examenul de Titularizare din Timiş au fost înscrise aproape 1.165 de persoane.

Primele rezultate vor fi anunţate în data de 18 iulie şi tot atunci începe şi perioada de depunere a contestaţiilor. Apoi, rezultatele finale vor fi făcute publice în 26 iulie, urmând ca în 27 şi 28 iulie să fie organizate şedintele pentru repartizarea candidaţilor pe posturile şi catedrele vacante, potrivit news.ro.

 

×
Subiecte în articol: Timișoara profesor Titularizare 2023
Parteneri
Craterul de pe strada din Slănic Prahova are o adâncime de 18 metri
x close