Antena 3 CNN Actualitate Locale Un șofer beat s-a răsturnat cu TIR-ul plin cu lăzi cu bere, la Remetea Mare | Reacţia poliţiei

Un șofer beat s-a răsturnat cu TIR-ul plin cu lăzi cu bere, la Remetea Mare | Reacţia poliţiei

Un TIR încărcat cu lăzi de bere s-a răsturnat pe DN6, în Remetea Mare, județul Timiș, după ce şoferul, aflat în stare avansată de ebrietate, a pierdut controlul volanului. Ce alcoolemie avea şoferul.

Un șofer beat s-a răsturnat cu TIR-ul plin cu lăzi cu bere, la Remetea Mare | Reacţia poliţiei
Sursa foto: Facebook DRDP Timişoara
de Claudia Popovici    |    27 Iul 2022   •   18:29

Potrivit IPJ Timiş, şoferul un bărbat de 54 de ani, era în stare avansată de ebrietate în momentul când conducea un autotren pe DN6, în localitatea Remetea Mare, dinspre Timișoara, înspre Lugoj.

La un moment dat, într-o curbă la stânga şoferul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare şi s-a răsturnat cu TIR-ul plin cu lăzi de bere într-un șanț de pe marginea drumului.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

"În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,85mg alcool în aerul expirat”, transmite IPJ Timiș, citat de tion.ro

Polițiștii au întocmit dosar penal pe numele șoferului, pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

×
Subiecte în articol: TIR bere accident sofer beat Remetea Mare Timis
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close