Antena 3 CNN Actualitate Locale Un tânăr de 24 de ani, găsit mort în apartament la Timişoara. Colegul de cameră a anunţat Poliţia

Un tânăr de 24 de ani, găsit mort în apartament la Timişoara. Colegul de cameră a anunţat Poliţia

Un tânăr de 24 de ani a fost găsit mort, vineri dimineaţă, într-un apartament din Timişoara.

Un tânăr de 24 de ani, găsit mort în apartament la Timişoara. Colegul de cameră a anunţat Poliţia
Sursa foto: Antena 3
de Andreea Borboros    |    09 Sep 2022   •   12:28

Bărbatul este din Petroşani, iar cel care l-a găsit este colegul său de apartament.

"La data de 09.09.2022, în jurul orei 10:50, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că într-un apartament dintr-un bloc situat pe strada Bradul din Timișoara, un bărbat s-ar fi sinucis.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, în apartament fiind găsit, din nefericire, trupul neînsuflețit al unui un bărbat de 24 de ani.

În cauză, s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii incidentului", informează Poliţia Timiş.
 

×
Subiecte în articol: Timișoara
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close