Un copil de doi ani, din Reghin, cu o mână rămasă prinsă într-o maşină de tocat, a fost salvat cu ajutorul a doi pompieri, care au mers în sala de operaţie a UPU-SMURD Târgu-Mureş, pentru a îndepărta acolo maşina de tocat, a informat Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).
"Când misiunea nu înseamnă doar să salvezi, ci să redai o şansă Unele intervenţii rămân în memoria unui pompier pentru mult timp. Nu pentru că sunt cele mai spectaculoase, ci pentru că, în faţa lor, se află o viaţă atât de mică şi atât de multă speranţă. Astăzi, Andrei şi Casian din cadrul Detaşamentului Târgu Mureş au fost solicitaţi pentru sprijin de descarcerare în cazul unui copil de doar 2 ani, al cărui membru superior drept a rămas prins într-o maşină de tocat.
Copilul a fost transportat de la Reghin cu ambulanţa, iar la sosirea în UPU-SMURD Târgu Mureş a fost evaluat şi preluat în zona roşie. Pentru că extragerea membrului putea provoca o hemoragie importantă, s-a luat decizia ca intervenţia să fie realizată în condiţii controlate, direct în blocul operator al Pediatriei", a transmis DSU, vineri seara.
Potrivit sursei citate, copilul a fost anesteziat.
"Apoi, într-o linişte apăsătoare, în care fiecare mişcare trebuia să fie precisă, pompierii au intrat în sala de operaţie şi au început intervenţia pentru îndepărtarea maşinii de tocat sub coordonarea medicului de chirurgie plastică. Cu răbdare, cu grijă şi cu aceeaşi determinare pe care o au la fiecare misiune, au lucrat pentru a elibera micuţul din maşina care îi prinsese mâna", a relatat sursa citată.
După încheierea intervenţiei, copilul a rămas în sala de operaţie, în grija medicilor.
"Uneori, cea mai importantă victorie a unui pompier nu se măsoară în incendii stinse sau oameni descarceraţi. Se măsoară într-o viaţă pentru care ai făcut tot ce ţi-a stat în putere. Respect pentru colegii noştri care, dincolo de uniformă, au fost astăzi parte dintr-un efort comun pentru salvarea unui copil", mai menţionează informarea postată pe Facebook de DSU.