Antena 3 CNN Actualitate Marea Britanie vrea renegociere. Câţi bani a plătit pentru alocaţiile copiilor imigranţilor români

Marea Britanie vrea renegociere. Câţi bani a plătit pentru alocaţiile copiilor imigranţilor români

Marea Britanie vrea renegociere. Câţi bani a plătit pentru alocaţiile copiilor imigranţilor români
18 Oct 2015   •   17:57

Românii din Marea Britanie au primit, în ultimii 5 ani, alocaţii pentru copiii aflaţi în întreţinere în valoare de 1,3 milioane de lire (1,76 milioane euro), iar Guvernul de la Londra alocă anual 27 de milioane de lire (36,7 milioane euro) pentru indemnizaţii plătite copiilor europenilor.

Cifrele au fost obţinute de publicaţia Sunday Express în virtutea Legii britanice privind accesul la informaţii publice.

Potrivit publicaţiei britanice, Guvernul de la Londra plăteşte anual alocaţii pentru copiii imigranţilor din restul statelor UE în valoare de 27 de milioane de lire sterline (36,7 milioane de euro).

"Imigranţii din ţări precum Polonia, România, Slovacia şi Lituania solicită alocaţiile pentru copiii rămaşi în ţările de origine", comentează Sunday Express, în contextul dezbaterilor din Marea Britanie privind apartenenţa ţării la Uniunea Europeană.

Conform cifrelor oficiale prezentate de Sunday Express, în ultimii cinci ani, Marea Britanie a plătit 116 milioane de lire (157 milioane euro) pentru alocaţiile copiilor imigranţilor polonezi, 7,3 milioane (9,9 milioane euro) pentru copii slovaci şi aproape 6 milioane (8 milioane euro) pentru copii lituanieni.

Statul britanic a plătit, în cinci ani, alocaţii de 3,3 milioane de lire (4,4 milioane euro) pentru copiii imigranţilor letoni şi 1,3 milioane de lire (1,76 milioane euro) pentru copii români. Copiii imigranţilor din Cehia au primit 1,2 milioane (1,6 milioane de euro), iar cei ai imigranţilor bulgari 950.000 de lire (1,3 milioane euro).

Premierul Marii Britanii, David Cameron, vrea negocierea relaţiei cu Uniunea Europeană şi va organiza până la sfârşitul anului 2017 un referendum privind apartenenţa ţării la comunitatea europeană.

×
Subiecte în articol: UE
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close