Antena 3 CNN Actualitate S-a încheiat autopsia tânărului torturat de polițiști. Tatăl acestuia atacă declarațiile ministrului Bode

S-a încheiat autopsia tânărului torturat de polițiști. Tatăl acestuia atacă declarațiile ministrului Bode

Ministrul de Interne susține ca tânărul care a murit după ce a fost bătut si umilit de polițiștii de la secția 16 era bolnav grav si aceasta ar fi cauza decesului. Familia tânărului infirma aceasta ipoteză.

S-a încheiat autopsia tânărului torturat de polițiști. Tatăl acestuia atacă declarațiile ministrului Bode
de Andrei Grigore    |    29 Mar 2021   •   14:20

”Corpul de control al ministrului efectuează o acțiune de control la secția 16. Imediat ce va fi finalizată, concluziile le voi prezenta public. Nu poate fi vorba, nici prin gând să nu ne treacă să facem astfel de comparații cu oameni care depun, la un moment dat, o plângere, și ulterior dispar. 

Și o să vedeți, nu vreau să intru in detalii, dar, de exemplu, din păcate, cel de-al doilea cetățean suferea de o boală incurabilă. Nu intrăm în alte detalii, familia a comunicat aceste lucruri și nu dorește să facă alte comentarii. 

Vă asigur că la secția 16 voi face ordine. Aștept rezultatul verificările corpului de control”, a declarat, luni, ministrul Lucian Bode. 

Tatăl bărbatului spune, însă, că declarațiile acestuia nu sunt adevărate. 

”Aș vrea să îl contrazic pe domnul ministru Bode. Să îi arăt că, într-adevăr, sunt tatăl lui Ghiorghe Mihai-Ionuț, că nu ne-a întrebat nimeni, nimic, și că ceea ce spune dumnealui este total neinformat și nu poți prezenta pe post un asemenea anunț când noi nu știm ce rezultate sunt”, a declarat bărbatul. 

Totul, în condițiile în care familia nu a primit, încă, rezultatul autopsiei. 

Antena 3 a prezentat, însă, rezultatul necropsiei, primit de la avocatul familiei. 

””Autopsia nu a relevat cauza morții lui Mihai, cauza morții este neprecizată în certificatul de deces iar analizele toxicologice vin în șase luni”, a declarat acesta reporterilor Antena 3. 

”Era cu analizele la zi”

”Nu avea nicio boală incurabilă! Am fi știut noi. Mihai comunica cu noi în momentul în care era bolnav. Mai mult, nu se ducea decât cu mama lui doctor, era și cu analizele la zi. După ce a luat bătaie, funcțiile lui motrice nu mai erau în regulă. Îi tremurau mâinile, îi tremurau picioarele. După suferința avută a părăsit locul de muncă, nu a mai fost în stare să îl țină, cu adeverință medicală că el poate funcționa pe anumite munci, cum ar fi bucătărie, dar, cu toate astea, tot de la acest lucru i se trage și neimplicarea într-o muncă fizică de la care să obțină și niște drepturi bănești pentru că are doi copii minori și nu mai are cine să îi susțină în momentul de față. 

El nu mai era el. Îi era frică, multă neîncredere în el, noi am încercat să îi fim alături în fiecare clipă, mai ales știind că era și cu angajarea o problemă. Am încercat să îi ajutăm, cum am putut, copiii. 

Emoțional era la pământ, frica era permanentă să nu mai fie lovit, și a stat până în momentul morții cu teamă. 

Joia trecută am stat de vorbă cu el și a spus că îl doare în partea ficatului și spatele. Spatele credea că de la lovituri. Și i-am spus că trebuie să mergem să facem niște analize. Iaca-tă că nu am mai apucat să ne vedem, joi a fost ultima dată când l-am văzut și nu mai știu nimic”, a mai povestit tatăl lui, la Antena 3. 

×
Subiecte în articol: torturat politisti
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close