Antena 3 CNN Actualitate Dr. Flavia Groşan se apără: Eu nu am apărut din spuma mării, am făcut cercetare. Acum nu mai am timp, vindec oameni

Dr. Flavia Groşan se apără: Eu nu am apărut din spuma mării, am făcut cercetare. Acum nu mai am timp, vindec oameni

Dr. Flavia Groşan, medicul care a împărţit ţara în două cu declaraţiile sale controversate, se apără şi spune că ea nu a apărut din spuma mării, ci a făcut cercetare de calibru, dar acum nu mai are timp de ştiinţă.

Dr. Flavia Groşan se apără: Eu nu am apărut din spuma mării, am făcut cercetare. Acum nu mai am timp, vindec oameni
Sursa foto: Facebook
de Georgiana Adam    |    28 Mar 2021   •   14:58

Doctoriţa Groşan a devenit controversată după ce a spus că vindecă bolnavi de COVID după schema proprie de tratament şi că "în spitale se fac greșeli uriașe și că protocolul COVID omoară, de fapt, bolnavii", potrivit national.ro. 

Dr. Flavia Groşan: Acum nu mai am timp de știință. Aplic şi vindec oameni

"Doamnelor si domnilor, vorbiți de studii clinice. Eu nu am apărut din spuma marii. Eu am făcut cercetare de mare calibru ca Principal Investigator in multe studii clinice de mare anvergura internațională. Acum folositi acele medicamente, iar eu am fost acolo, cum unii nu vor fi niciodată in viața asta. 

Toate se fac la timpul lor. Acum nu mai am timp de știința. Acum folosesc ce am învățat din ele, aplic si vindec oameni. Va pupa mama!

PS Hai, gata cu vorbăria. Intru pe front. Acolo se câștiga bătăliile. Nu cu un ochi pe Netflix si cu altul pe pagina de FB a doctoriței afurisite din Oradea sa vedem ce a mai postat pe pagina. :)))))", a scris dr. Flavia Groşan, pe pagina de Facebook.

Colegiul Medicilor: În cazul Groşan nu e malpraxis. Medicul poate profesa, însă fără declaraţii controversate

Comisia de Etică din Colegiul Medicilor Bihor a decis, luni, că nu este vorba de malpraxis în cazul doctoriţei Flavia Groşan.

Medicul pneumolog din Oradea poate astfel să profeseze în continuare.

În plus, până în prezent, pe numele medicului nu există nicio plângere scrisă din partea vreunui pacient.

Colegiul Medicilor, despre cazul dr. Groşan: "Derapaj profesional grav"

În plus, preşedintele Colegiului Medicilor Bihor subliniază că afirmaţiile doctoriţei Groşan despre caracterul periculos al terapiei cu oxigen din spitale sunt periculoase şi aberante:

"Da, este o aberaţie să spui că oxigenul vatămă creierul, că produce edeme cerebrale, ştiind că pacienţilor care beneficiază de terapie cu oxigen nu li se administrează oxigen în stare pură".

Doctoriţa Flavia Groşan, pneumolog, susţine că tratează COVID-ul ca pe o pneumonie atipică, cu antibiotic, chiar şi prin telefon sau online, ca să nu-i pună pe drumuri pe cei bolnavi rău.

Citiţi şi Cazul dr. Flavia Groşan, răsturnare de situație: nu a vindecat 100% din bolnavii COVID. Colegiul Medicilor: Mulţi pacienţi au ajuns în stare gravă la spital

Trebuie să argumenteze tratamentul minune pentru COVID-19

Reclamaţia în cazul dr. Groşan a fost depusă de un alt medic din Bucureşti, care a fost deranjat de faptul că aceasta a criticat protocolul din Bucureşti.

Reprezentanţii Colegiului Medicilor Bihor au chemat-o pe doctoriţa Flavia Groşan la Comisia de etică şi deontologie medicală, în urma unei autosesizări. Medicul a declarat în mai multe rânduri că încalcă protocolul de tratament pentru COVID-19, folosit în România.

Autosesizarea Colegiului Medicilor vine în urma unei plângeri făcute de un alt cadru medical, de la un spital din Capitală. Concret, medicul Flavia Groşan este acuzată că a încălcat un articol din Statulul deontologic medical, când a spus că nu înţelege rolul unor medicamente folosite la bolnavii de COVID-19, precum codeina, kaletra sau chiar heparina.

Dr. Flavia Groșan: Statul în casă și masca scad imunitatea. Masca nu face bine, de ce ne blocăm orificiile lăsate de Dumnezeu?

Dr. Flavia Groșan, medicul pneumolog care a stârnit multe controverse cu tratamentul său pentru COVID, susține că nu înțelege de ce trebuie să purtăm mască de protecție împotriva COVID.

Medicul a stârnit un noul val de reacţii după ce a afirmat, recent, că lockdownul și masca de protecție scad imunitatea, care este extrem de importantă mai ales în această perioadă. 

"Eu zic că lockdownul nu face bine, eu zic că masca nu face bine. Eu aș fi mers pe varianta englezească cu imunizarea de turmă. Am fi scăpat… Eu vorbeam și cu pacienții, Dumnezeu a lăsat orificiile astea, de ce le blocăm? Tot întreb… ne-a scăzut imunitatea în ultimul hal, d-aia nu mai știm ce e gripă, ce e viroză, ce e COVID. Nu mai știm nimic. Imunitatea noastră e prăbușită. Statul în casă, masca și aici am ajuns…", a spus dr. Flavia Groșan.

Medicul care a vindecat altfel bolnavii COVID: Eu mă duc pe medicația clasică, ieftină şi nu a ajuns niciunul intubat

Un medic pneumolog din România spune că a vindecat de COVID aproape 1.000 de pacienţi, tratând boala ca pe o pneumonie atipică și utilizând o medicație clasică și, în același timp, ieftină.

Dr. Flavia Groșan este medic pneumolog-bronholog şi precizează că obiectivul ei a fost, încă de la începutul pandemiei, ca niciun bolnav să nu aibă nevoie de mască de oxigen.

Pentru a-și pune pacienții pe picioare, medicul susţine că a utilizat un antibiotic clasic.

×
Subiecte în articol: Flavia Groșan
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close