Antena 3 CNN Actualitate Ministrul rus de Externe va discuta cu Titus Corlăţean despre apărarea antirachetă

Ministrul rus de Externe va discuta cu Titus Corlăţean despre apărarea antirachetă

Ministrul rus de Externe va discuta cu Titus Corlăţean despre apărarea antirachetă
Sursa foto: Foto: Intact Images
05 Iul 2013   •   13:45

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi omologul său român, Titus Corlăţean, se vor întâlni la 9 iulie la Moscova. Cei doi oficiali vor discuta despre o serie de probleme de interes bilateral şi internaţional, inclusiv securitatea europeană, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ruse, informează Mediafax.

"Intenţionăm să ne formulăm poziţii de principiu cu privire la stabilirea relaţiilor cu UE şi NATO şi vom avea un schimb de păreri despre mijloacele de perfecţionare a arhitecturii securităţii europene, punând accent pe problema apărării antirachetă", a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ruse, Aleksandr Lukaşevici.

Cele două părţi vor semna în cadrul întâlnirii un acord privind crearea unui Centru rus de ştiinţă şi cultură la Bucureşti şi programe de cooperare în domeniile culturii, presei, sporturilor, tineretului şi turismului.

Vizita oficială la Moscova a ministrului român de Externe, Titus Corlăţean, va avea loc în perioada 8-10 iulie.

În afara convorbirilor oficiale cu Lavrov, Corlăţean va mai avea întrevederi cu preşedinţii comitetelor pentru afaceri de externe din Duma de Stat şi Consiliul Federaţiei, precum şi cu copreşedintele din partea rusă a Comisiei interguvernamentale mixte pentru cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică.


×
Subiecte în articol: UE NATO
Parteneri
Primarul din Spanțov, prima reacție despre moartea fetiței de 4 ani și a bunicii ei
x close