Antena 3 CNN Actualitate Mircea Ursu, "bodyguardul lui Dumnezeu", a obligat un tânăr să îi facă bani falşi la imprimantă

Mircea Ursu, "bodyguardul lui Dumnezeu", a obligat un tânăr să îi facă bani falşi la imprimantă

Mircea Ursu, un interlop din Bucureşti cunoscut ca "bodyguardul lui Dumnezeu", a fost săltat de poliţiştii BCCO, după ce a obligat un tânăr să îi facă bani falşi la imprimantă.

Mircea Ursu, "bodyguardul lui Dumnezeu", a obligat un tânăr să îi facă bani falşi la imprimantă
de Georgiana Adam    |    25 Feb 2021   •   14:51

Cunoscut pentru numeroasele scandaluri în care a fost implicat, pentru faptul că a fost bodyguard al unor oameni cunoscuţi din Capitală, dar şi pentru că a fost reţinut după ce l-a ameninţat pe promotorul Eduard Irimia pentru că nu l-a lăsat să participe la o gală de lupte, Mircea Ursu a ajuns, din nou, în atenţia Poliţiei.

De această dată, interlopul este acuzat că a obligat un tânăr să facă bani pentru el şi nu altfel, ci să îi falsifice la imprimantă.

"Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti - Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor cercetează o persoană bănuită de falsificare de monede, punerea în circulație de valori falsificate și înșelăciune și o persoană bănuită de falsificare de monede și punerea în circulație de valori falsificate, într-un dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București.

La data de 25 februarie 2021, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti au pus în aplicare 3 mandate de percheziţie domiciliară, la imobilele persoanelor bănuite în cauză. De asemenea, 2 mandate de aducere au fost puse în executare.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2020 - 2021, o persoană, de 39 de ani, ar fi determinat, în mai multe rânduri, o altă persoană să falsifice mai multe bancnote de euro, acesta din urmă falsificând bancnotele menționate, pe care i le-ar fi înmânat bărbatului de 39 de ani, în vederea punerii în circulație. 

Bărbatul de 39 de ani ar fi pus în circulație mai multe bancnote de euro, în urma achiziționării de bunuri și servicii.

În urma perchezițiilor domiciliare, a fost descoperită aparatura folosită în activitățile de falsificare (imprimante, scanere, calculatoare, laptopuri), 21.500 de euro (bancnote de diferite cupiuri, susceptibile a fi falsificate), 6 hard-disk-uri, 4 telefoane mobile, 20 de cartele prepay, 3 macete, un baston telescopic metalic, o cagulă și alte înscrisuri, precum și 12.000 de lei.

Persoanele bănuite vor fi conduse la sediul B.C.C.O. București, în vederea aducerii la cunoștință a calității procesuale și audierii, iar, în funcție de materialul probator, se vor dispune măsurile legale.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale și Unității Centrale de Analiză a Informaţiilor din Poliția Română.

La activități au participat și polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul Criminalistic", se arată într-o informare a Poliţiei.

×
Subiecte în articol: Mircea Ursu
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close