Președintele Nicușor Dan a comentat marți, de la Paris, situația internațională tensionată creată de intervenția militară a SUA în Venezuela și de declarațiile recente ale președintelui american Donald Trump privind insula Groenlanda.
Întrebat despre temerile că Washingtonul ar putea extinde intervențiile și asupra teritoriului danez, șeful statului a spus că această idee nu se bazează pe un plan oficial al SUA și că situația celor două cazuri este „cu totul diferită”.
„În primul rând, pe Venezuela, a existat o declarație a 26 din 27 de țări, printre care și România, foarte nuanțată, și asta e poziția pe care noi o avem. Vă dați seama că acea declarație a fost rezultatul unor discuții și negocieri”, a explicat Nicușor Dan, referindu-se la poziția comună a statelor UE după operațiunea americană din Venezuela.
Despre anunțul făcut de Casa Albă privind intenția de anexare a Groenlandei, președintele român a afirmat: „În primul rând că nu vorbim de o intenție oficială a SUA, am avut niște declarații. Situația e cu totul și cu totul diferită, e vorba de un teritoriu autonom, parte a coroanei daneze, teritoriu NATO, nu se pune problema”.
Cu toate acestea, adjunctul şefului de cabinet al preşedintelui american Donald Trump, Stephen Miller, a descris luni pretenţiile SUA de a controla Groenlanda, teritoriu autonom în cadrul Regatului Danemarcei, drept „poziţia oficială a guvernului SUA”, respingând în acelaşi timp perspectiva unui conflict militar din cauza insulei arctice.
Întrebat de CNN dacă Washingtonul ar exclude utilizarea forţei pentru a prelua Groenlanda, Stephen Miller a declarat: „Nimeni nu va lupta militar cu Statele Unite pentru viitorul Groenlandei”.
El a spus că insula ar trebui să facă parte din Statele Unite, adăugând că Trump şi-a exprimat clar poziţia încă de la începutul mandatului său, acum aproape un an.
Groenlanda face parte din regatul Danemarcei, dar este în mare parte autonomă şi nu este membră a UE. Este importantă din punct de vedere strategic datorită bogăţiei sale de materii prime şi ca bază pentru controlul militar al Arcticii. Trump a afirmat în repetate rânduri că SUA ar trebui să controleze Groenlanda din motive de securitate naţională, o poziţie pe care a reiterat-o în weekend.
