Antena 3 CNN Actualitate Nicușor Dan spune că România nu era pregătită, acum 20 de ani, să intre în UE: „Dar decizia a fost corectă”

Nicușor Dan spune că România nu era pregătită, acum 20 de ani, să intre în UE: „Dar decizia a fost corectă”

I.C.
2 minute de citit Publicat la 15:26 30 Sep 2025 Modificat la 15:26 30 Sep 2025
agerpres_18562050
Preşedintele Nicuşor Dan. Foto: Agerpres

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că România era nepregătită, acum 20 ani, pentru a intra în Uniunea Europeană, dar decizia a fost una corectă, iar asta se vede în progresele făcute de ţara noastră.

„Dacă vrem să fim foarte direcţi, acum 20 de ani, când România a încheiat procesul de aderare, cred că România nu era pregătită pentru a intra în Uniunea Europeană şi cred că nici Bulgaria. Dar decizia de a intra a fost o decizie corectă pe care Uniunea Europeană a luat-o şi vedem azi progresele pe care, după 18 ani de la aderare efectivă, România le-a făcut", a spus şeful statului, prezent la Timişoara Cities Summit, potrivit Agerpres.

Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu a criticat afirmația președintelui, pe care a catalogat-o ca fiind „nu doar deplasată, ci şi profund jignitoare pentru România”.

„Am trăit să aud, la mai bine de 18 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, un preşedinte care afirmă, nici mai mult, nici mai puţin, că ţara noastră nu era pregătită să devină membru al Uniunii. O astfel de declaraţie este nu doar deplasată, ci şi profund jignitoare pentru România şi pentru toţi cei care, cu eforturi uriaşe, au făcut posibilă integrarea noastră europeană. Îi amintesc domnului Nicuşor Dan că, în perioada 2004 - 2007, România a parcurs un drum extrem de dificil, în care fiecare criteriu de aderare a fost implementat prin muncă serioasă şi prin sacrificiile multor specialişti şi instituţii. Eu am avut onoarea de a fi prim-ministru în acel moment istoric şi pot să spun, fără teama de a greşi, că România era pregătită. Altfel, Uniunea Europeană nu şi-ar fi asumat integrarea noastră", a transmis Călin Popescu-Tăriceanu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

El a calificat abordarea şefului statului drept „periculoasă" şi „iresponsabilă". „Nu ştiu ce făcea domnul Nicuşor Dan atunci, probabil era preocupat de calcule matematice sau de activismul dintr-un ONG, dar cu siguranţă nu cunoaşte realitatea acelei perioade şi nici nu a contribuit în vreun fel la efortul uriaş care a dus România în Uniunea Europeană. Este regretabil să constat că, în loc să apere demnitatea ţării pe care o conduce, preşedintele Nicuşor Dan alege să transmită în exterior o imagine denaturată, ca şi cum România ar fi fost acceptată în Uniune pe nedrept. Este o abordare periculoasă şi iresponsabilă", a declarat fostul prim-ministru.

România a intrat în Uniunea Europeană pentru că era pregătită şi pentru că îndeplinea criteriile stabilite, a completat Tăriceanu.

„Aderarea din 2007 a fost o victorie a naţiunii române, un moment care ne-a deschis calea modernizării şi dezvoltării. Orice încercare de a rescrie această realitate reprezintă un act de dispreţ faţă de trecut şi faţă de oamenii care au făcut posibilă integrarea europeană. Îi cer domnului preşedinte Nicuşor Dan să înceteze să pună la îndoială unul dintre cele mai importante momente din istoria recentă a României. Declaraţiile sale nu fac decât să adâncească neîncrederea şi să afecteze imaginea ţării noastre exact acolo unde ar trebui apărată cu cea mai mare grijă, în Europa", a mai afirmat fostul premier.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close