Preşedintele Băsescu susţine că Marea Neagră trebuie inclusă în strategia de securitate maritimă a UE20 Dec
Mugur Ciuvică, despre modificările din Codul Penal: Ce a făcut Parlamentul săptămâna trecută, e ceva normal20 Dec
Băsescu a susţinut în Consiliul European necesitatea semnării în august a Acordului de asociere de către Republica Moldova20 Dec
Traian Băsescu, despre discuţiile purtate la Consiliul European. "Partenerul principal al UE este NATO"20 Dec
Arborele genealogic al regelui Carol I a fost dat în custodie pentru cinci ani Muzeului Naţional de Istorie20 Dec
Cristina Ţopescu, despre emisiunea de la Antena 3: Vom merge dincolo de ştiri, pentru că în spatele fiecărei ştiri rămân multe lucruri nespuse20 Dec
Senator PSD acuzat de abuz în serviciu. Fostul şef al CJ Buzău, fraudă de jumătate de milion de euro20 Dec
Copii prinşi în ghearele sărăciei. Dă şi tu o mână de ajutor centrului de copii construit din donaţii în comuna Glodeanu20 Dec
Din asistentă medicală, a devenit pacientă. O femeie de 37 de ani are nevoie de ajutor pentru o operaţie pe creier20 Dec
"Bir asupra localnicilor". Patriarhia cere donaţii Primăriilor, printr-o scrisoare semnată de Daniel20 Dec
Răzvan Savaliuc, despre dosarul Zambaccian: Este bazat pe două probe mari şi late a căror subţirime este evidentă19 Dec
Maternitatea din Rădăuţi, închisă pe termen nedeterminat. Şase bebeluşi au contractat o bacterie periculoasă19 Dec
The Economist le urează românilor şi bulgarilor "Bun venit" în Marea Britanie, chiar dacă "puţini vă vor aici"19 Dec
"Asta e răsplata? Revoluţionarii, chiar dacă sunt proşti, sunt mulţi". Scandal uriaş în Parlament, la şedinţa despre Revoluţie19 Dec
Părinţii ei s-au bucurat de primele cuvinte, nu şi de primii paşi. O fetiţă de 3 ani are nevoie de 60.000 dolari pentru o operaţie în SUA19 Dec
Cei doi foşti manageri ai UCM Reşiţa, Adrian Preda şi Adrian Chebuţiu, au fost arestaţi preventiv 19 Dec