Antena 3 CNN Actualitate Când ar fi fost folosită ultima oară perna pneumatică de ISU Constanţa

Când ar fi fost folosită ultima oară perna pneumatică de ISU Constanţa

Tragedia de la Constanţa ridică în continuare mari semne de întrebare. Putea fi sa nu nu salvată femeia care şi-a pierdut viaţa sub ochii pompierilor? Jurnaliştii din Constanţa susţin că perna pneumatică ar fi folosită ultima oară în anul 2015.

Când ar fi fost folosită ultima oară perna pneumatică de ISU Constanţa
Sursa foto: ziuadeconstanta.ro
de Georgiana Adam    |    18 Feb 2021   •   22:05

Femeia care şi-a pierdut viaţa sub ochii pompierilor ridică mari semne de întrebare asupra pregătirii celor care au venit ca salvatori la locul intervenţiei.

Imediat după cădere, femeia a fost transportată dintr-un loc în altul de oamenii de la SMURD în mod complet interzis în asemenea situaţii.

Şi nu o dată, ci de două ori, asta, deşi targa se afla în autospeciala SMURD la doar câţiva metri distanţă.

Jurnaliștii din Constanța prezintă un articol în care arată când a fost folosită perna pneumatică de la ISU Dobrogea Constanța.

ISU Constanţa ar fi folosit perna pneumatică ultima oară în anul 2015

Potrivit informațiilor deținute în arhiva ziuaconstanta.ro, perna pneumatică ar fi fost folosită ultima oară în anul 2015, ''de două ori în numai câteva zile''.

Pernele salvatoare ar fi fost folosite acum 16 ani pentru salvarea a doi bărbați care încercau să se sinucidă, însă ambii au fost convinşi să renunţe.

Cinci anchete sunt în acest moment în derulare după intervenţia eşuată de la incndiul din Constanţa. Procurorii militari de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti au deschis dosar penal pentru neglijenţă în serviciu.

În paralel, se derulează o anchetă a Parchetului Constanța, pentru ucidere din culpă și distrugere din culpă. De asemenea IGSU, ISU Constanţa şi Poliţia efectuează propriile anchete.

După multe declaraţii contradictorii, conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa recunoaşte până la urmă erorile care au dus la eşecul intervenţiei.

Colonelul Cristian Amarandei, şeful ISU Constanţa, a recunoscut că "s-au strecurat niște erori cu privire la timpul în care a ajuns autoscara la locul intervenției" de ieri, de la blocul în flăcări.

Autoscara a fost trimisă la 5 minute după ce femeia căzuse deja

Au sosit târziu şi fără autoscară, astfel că pompierii au fost spectatori la prăbuşirea femeii de la balcon. Scara absolut obligatorie în asemenea situaţii a sosit la 14 minute după tragedie.

De asemenea, pernele pneumatice, absolut necesare în asemena intervenţii lipsesc aproape cu desăvârşire în toată ţara. Doar patru inspectorate din peste 380 au în dotarea o asemenea saltea.

O saltea pneumatică ar fi putut salva viaţa femeii. Numai că, asemenea saltele sunt doar patru în toată ţara.

Citiţi şi: Dosar penal după intervenţia eşuată de la Constanţa, dar şi Noi imagini cu femeia aruncată de la etaj în Constanța. Ce au făcut angajații SMURD imediat ce aceasta s-a prăbușit

 

×
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close