Antena 3 Actualitate Premierul Nicolae Ciucă, o nouă demitere în prag de Sărbători

Premierul Nicolae Ciucă, o nouă demitere în prag de Sărbători

de Gabriel Dano    |    18 Dec 2021   •   11:53
Premierul Nicolae Ciucă, o nouă demitere în prag de Sărbători
Sursa foto: Hepta

Premierul Nicolae Ciucă l-a eliberat din funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) pe Daniel-Grigoroiu Norocel, numit în aprilie de către fostul prim-ministru Florin Cîţu.

Nicolae Ciucă a mai decis ca Sorin Gal, director general al Direcţiei Generale Gestionare, Evaluare şi Concesionare Resurse/Rezerve Petrol din ANRM, să exercite atribuţiile de preşedinte al ANRM „până la numirea conducătorului instituţiei publice, în condiţiile legii".

Sorin Gal, fost şef al Distrigaz Vest Oradea şi fost consilier local din partea PSD, a mai ocupa funcția de şef al ANRM în perioada 2016-2017. La sfârşitul anului 2017 a gestionat din poziția de șef ANRM procesul de evaluare şi concesionare a resurselor de petrol.

Gal a făcut parte din grupul de lucru care a elaborat proiectul de lege privind redevenţele plătite de firmele care exploatează resursele naturale. La începutul lui 2018, Mihai Tudose l-a numit şef al ANRM, în ciuda opoziţiei lui Liviu Dragnea, care dorea menţinerea lui Gigi Dragomir.

 

×
Subiecte în articol: Nicolae Ciucă

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close