Antena 3 CNN Actualitate Prognoza meteo pentru miercuri și joi. Vreme în general instabilă

Prognoza meteo pentru miercuri și joi. Vreme în general instabilă

Prognoza meteo pentru miercuri și joi. Vreme în general instabilă
03 Aug 2016   •   08:58

Vremea va fi în general instabilă în cursul zilei de miercuri în regiunile din jumătatea estică a ţării, unde vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, informează ANM, potrivit Libertatea.

Prognoza meteo miercuri în țară

Cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 l/mp şi izolat 30 l/mp şi se menţin condiţiile de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil şi doar pe arii restrânse va ploua slab. Temperaturile maxime, în scădere faţă de ziua anterioară în regiunile estice şi sud-estice, se vor încadra între 23 şi 32 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 şi 20 de grade.

Prognoza meteo miercuri în București

Vremea va fi în general instabilă în cursul zilei, când vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Noaptea cerul va fi variabil. Temperatura maximă, în scădere faţă de ziua anterioară, va fi de 29-30 de grade, iar cea minimă de 17-18 grade.

Prognoza meteo joi în țară

Valorile termice diurne vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, vremea devenind călduroasă în zonele de câmpie şi de podiş. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 33 de grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în zona montană, unde pe arii restrânse, mai ales după-amiaza şi seara, vor fi averse slabe şi posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări, în cursul zilei, în sud-est. Minimele termice vor fi cuprinse între 9 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 23 de grade pe litoral.

×
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close