Antena 3 CNN Actualitate Reacția unei echipe de fotbaliste după ce șeful statului le-a spus că sunt prea urâte pentru a se mărita

Reacția unei echipe de fotbaliste după ce șeful statului le-a spus că sunt prea urâte pentru a se mărita

Echipa feminină de fotbal din Tanzania a reacționat după ce președinta țării le-a spus că au „sâni mici” și sunt prea „urâte” pentru a se mărita.

Reacția unei echipe de fotbaliste după ce șeful statului le-a spus că sunt prea urâte pentru a se mărita
de Gabriel Dano    |    28 Aug 2021   •   12:48

„Dacă le-am aduce aici şi le-am alinia, despre unele din ele, care au şi sânii mici, ai putea crede că sunt bărbaţi, nu femei”, a spus Samia Suluhu Hassan. Declarația a provocat un val de critici, însă fotbalistele nu s-au arătat deloc deranjate, ba chiar au spus că declarațiile lui Hassan au fost interpretate greșit.

„Există o declarație pe care președinta a făcut-o și oamenii au interpretat-o în moduri diferite. Declarația ne-a oferit nouă, jucătoarelor, multă putere și încurajare, ceea ce ne-a făcut să lucrăm mai mult. Nu am văzut nimic în această declarație”, a spus una dintre fotbaliste.

Alta a spus că femeile fotbaliste din țară nu sunt deranjate de aspectul lor fizic.

„Suntem frumoase, suntem minunate, ca și alte femei, și intenționăm să fim mame cândva. Discuția despre aspectul nostru nu este ceva care contează cu adevărat pentru noi... Jocul pe care îl jucăm are nevoie de multă forță. Nu vom înceta să facem exerciții pentru a ne întări mușchii și punctele forte pentru a ne atinge obiectivele”, a spus aceasta.

O activistă pentru drepturile femeilor și fondatoare a mișcării #ChangeTanzania a catalogat declarațiile președintei Tanzaniei drept „rușinoase” și „complet inacceptabile și neașteptate din partea unei femei lider”.

 

×
Parteneri
Se schimbă regulile la ITP! Klaus Iohannis a promulgat legea
x close