Antena 3 CNN Actualitate Prima reacție a Gabrielei Firea după ce un troleibuz a luat foc în București: 'Sper ca cei care blochează licitațiile să vadă'

Prima reacție a Gabrielei Firea după ce un troleibuz a luat foc în București: 'Sper ca cei care blochează licitațiile să vadă'

Gabriela Firea a postat pe Facebook o fotografie cu vehiculul de transport în comun în flăcări, menționând că ceea ce se întâmplă este ”strigător la cer”: „Sper ca toți cei care blochează intenționat licitațiile pentru achiziția de mijloace de transport în comun să vadă această imagine”.

Prima reacție a Gabrielei Firea după ce un troleibuz a luat foc în București: 'Sper ca cei care blochează licitațiile să vadă'
Sursa foto: Hepta
07 Iun 2020   •   12:26

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a postat pe pagina sa de Facebook, o fotografie cu troleibuzul în flăcări, spunând că speră ca cei care „blochează intenționat licitațiile pentru achiziția de mijloace de transport în comun să vadă această imagine cu un troleibuz în flăcări, în centrul orașului”.

„Doi ani am fost șicanați cu licitația pentru achiziția a 100 de troleibuze. Cu mare greutate am reușit să semnăm contractul anul acesta. Așa s-ar fi întâmplat și cu autobuzele vechi, pe care le-am scos de pe traseu când au ajuns la București cele 400 autobuze noi Euro 6, achiziționate tot după o licitație îngreunată doi ani de zile”, a spus Firea.

Primarul Capitalei afirmă că licitația pentru achiziția a 100 de tramvaie este în continuare blocată și că, cu mare dificultate a reușit semnarea contractului pentru 130 de autobuze hybrid Mercedes Benz.

„Se va dovedi că motivele sunt inventate. Azi (duminică – n.r.) în troleibuz nu era niciun pasager. Dar ce vor cei care blochează achizițiile de noi mijloace de transport in comun? Să se întâmple o tragedie? Ce urmăresc? Pun mai presus interesele lor, în loc de viața oamenilor? Este strigător la cer ce se întâmplă!!!”, scrie Firea.

Un troleibuz a luat foc, duminică dimineață, pe Bulevardul Lascăr Catargiu, din Capitală. Nu sunt raportate victime, iar pompierii au reușit să lichideze focul.

×
Subiecte în articol: Gabriela Firea
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close