Antena 3 CNN Actualitate Două reacţii adverse minore la 2.000 de vaccinări

Două reacţii adverse minore la 2.000 de vaccinări

Doar duă reacţii alergice ușoare au fost raportate, după ce peste 2.000 de cadre medicale au fost imunizate împotriva SARS-CoV-2. Este vorba despre o asistentă din Cluj care a simţit mâncărimi la picior, ea având deja un istoric de alergii, dar şi despre un medic din Suceava care a avut tot o reacţie adversă minoră.

Două reacţii adverse minore la 2.000 de vaccinări
Sursa foto: Hepta
de Iulia Gorgorin    |    29 Dec 2020   •   11:15

Coordonarul campaniei de vaccinare spune că, până acum, dintre toate cadrele medicale care au fost vaccinate în două zile, doar două au avut reacţii adverse.

Este vorba despre o asistentă din Cluj care a avut o reacţie alergică, dar care nu ar fi pus-o în pericol.

''A fost o reacţie alergică uşoară. Este vorba de o asistentă care a dezvoltat o mâncărime, ca să înţelegem pe româneşte. O reacţie alergică la nivelul membrelor inferioare. Evoluţia acum este una foarte bună. Nu a fost riscul de reacţie alergică majoră şi a fost raportată pe platforma ANM-ului (Agenția Națională a Medicamentului), o reacție adversă ușoară la Suceava, practic disconfort la locul de administrare'', a explicat  lt. col. dr. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 în România.

Primele vaccinuri împotriva COVID-19 au fost administrate în județul Cluj duminică. Prima persoană vaccinată în Cluj a fost dr. Violeta Briciu, director medical, urmată de aproximativ 90 de cadre medicale din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase Cluj-Napoca.

Prefectul judeţului Cluj confirmă faptul că femeia se ştia cu alergii, iar starea acesteia este acum stabilă. 

În judeţul Cluj, 165 de cadre medicale au fost vaccinate.

Autorităţile speră ca până la finalul lunii ianuarie 2021 să imunizeze circa 500 de mii de cadre medicale, însemnând etapa I de vaccinare. Apoi, se va trece la grupele vulnerabile şi apoi la populaţia generală.

Citiţi şi: Marţi soseşte în ţară următoarea tranşă de vaccinuri. Unde ajung cele 140.000 de doze

×
Subiecte în articol: reacţii adverse COVID-19
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close