Antena 3 CNN Actualitate Religie Ce să faci ca să nu te îmbolnăvești de deprimare? Reţeta miraculoasă a unui sfânt pentru cele opt boli ale sufletului

Ce să faci ca să nu te îmbolnăvești de deprimare? Reţeta miraculoasă a unui sfânt pentru cele opt boli ale sufletului

Ce să faci ca să nu te îmbolnăvești de deprimare? Reţeta miraculoasă a unui sfânt pentru cele opt boli ale sufletului
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
16 Ian 2018   •   21:23

Ce să faci ca să nu te îmbolnăvești de deprimare? Sfântul Efrem Sirul spunea că pentru asta nu trebuie nicicând să te mâhneşti pentru cele vremelnice.

Iată reţeta miraculoasă a Sfântului Efrem Sirul pentru opt boli ale sufletului:

„Cele opt gânduri din care vine tot ce-i rău şi din care omul nostru lăuntric se îmbolnăveşte adânc şi de moarte sunt următoarele: lăco­mia pântecelui, curvia, iubirea de arginţi, mânia, întristarea nepotrivită, trândăvirea, slava deşartă, trufia. Tocmai acestea poartă război cu fiecare om. Şi tu, fiule, dacă vrei să birui lăco­mia pântecelui, să îndrăgeşti înfrânarea, să ai fri­că de Dumnezeu, şi vei birui.

Dacă vrei să birui curvia, să îndrăgeşti privegherea şi însetarea, să te gândeşti întotdeauna la moarte şi sa nu stai niciodata de vorbă cu femeile, şi vei birui. Dacă vrei să birui iubirea de arginţi, să îndrageşti neagonisirea şi necheltuirea.

Dacă vrei să birui maânia, să ţii minte cum Domnul nostru Iisus Hristos nu S-a mâniat pe evrei, cu tot răul pe care I l-au făcut, ci chiar S-a rugat pentru ei. Dacă vrei să birui întristarea nepotrivită, să nu te mâhneşti nicicând pentru cele vremelnice, ci dacă te vor răni cu vorba, sau nu îţi vor da pace, sau te vor necinsti, nu te întrista, ci, dimpotrivă, bucură-te. Întristează-te doar când păcătuieşti, dar şi aici să păstrezi măsura, ca să nu cazi în deznădejde şi să pieri.

Dacă vrei să birui trândăvirea, îndeletniceşte-te macar o scurtă vreme cu vreo rucodelie, sau citeşte, sau roagă-te deseori. Dacă vrei să bi­rui slava deşartă, să nu iubeşti laudele, nici cin­stirile, nici hainele bune, nici şederea pe locuri­le de frunte, nici întâietăţile, ci, dimpotrivă, să te bucuri atunci când eşti ocărât şi defaimat în chip mincinos, şi să te mustri pe tine însuţi, zicându-ţi că eşti mai păcătos decât orice om.

Dacă vrei să birui trufia, orice ai face, să nu zici că lucrul acela s-a făcut cu puterile tale, ci fie că posteşti, fie că petreci vremea în priveghere, fie că dormi pe pământul gol sau îngenunchezi adesea făcând me­tanii, să spui: “Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu acoperământul lui Dumnezeu se face aceasta, nu cu puterea mea”, spunea Sfântul, potrivit ortodoxia.me.

 

×
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close