Antena 3 CNN Actualitate Religie Nașterea Maicii Domnului. Ce trebuie să facă femeile însărcinate pe 8 septembrie de Sf. Maria Mică

Nașterea Maicii Domnului. Ce trebuie să facă femeile însărcinate pe 8 septembrie de Sf. Maria Mică

Nașterea Maicii Domnului. Ce trebuie să facă femeile însărcinate pe 8 septembrie de Sf. Maria Mică
Sursa foto: Foto: doxologia.ro
07 Sep 2018   •   17:12

Nașterea Maicii Domnului. Sfânta Maria Mică este un eveniment celebrat atât de Biserica Ortodoxă, cât şi de cea Romano-Catolică. Naşterea Maicii Domnului este considerată de Părinţii Bisericii drept momentul istoric în care a început mântuirea neamului omenesc din robia păcatului strămoşesc. Sărbătoarea aduce cu sine obiceiuri şi tradiţii. Iată mai jos unele dintre cele mai interesante…

Nașterea Maicii Domnului. Tradiția spune că pentru a fi feriți de ghinion și boală, nimeni nu are voie să aprindă focul în casă în preajma Nașterii Maicii Domnului. În ziua de 8 septembrie, femeile care nu pot avea copii trebuie să se roage pentru dezlegarea pântecelor și vor primi pruncul mult dorit, iar cele care sunt însărcinate să înalțe rugăciuni pentru naștere ușoară.

Nașterea Maicii Domnului.  Nu trebuie să lipsească din case candela aprinsă pentru ca spiritele rele să fie alungate, iar Maica Domnului preamărită. Pentru a nu atrage răul asupra familiei, femeile nu au voie să coasă sau să spele, iar bărbații vor lăsa treaba pentru altă zi, altfel se spune că se vor lovi.

Nașterea Maicii Domnului. În unele părți ale țării, există superstiția că oalele gospodinelor care gătesc înainte de sărbătoarea Sfintei Marii Mici se vor vărsa și le va arde copiii. Pentru ca celor trecuți în lumea drepților să le fie iertate păcatele, se împart struguri pentru sufletul morților.

Nașterea Maicii Domnului.  Nu în ultimul rând se crede că toamna va fi urâtă, dacă va ploua pe 8 septembrie. Începând cu sărbătoarea Nașterii Domnului, păsările călătoare vor pleca spre țările calde, iar insectele se vor ascunde în pământ, scrie secretele.com.

×
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close