Antena 3 CNN Actualitate Religie Cea mai puternică rugăciune către Sfânta Fecioară Maria pentru femeile care nu pot avea copii

Cea mai puternică rugăciune către Sfânta Fecioară Maria pentru femeile care nu pot avea copii

De sărbătoarea Naşterea Maicii Domnului, pe 8 septembrie, femeile care nu pot avea copii pot rosti cea mai puternică rugăciune către Sfânta Fecioară Maria. În această zi sfântă sunt ascultate mai mult ca niciodată rugăciunile ce au drept scop dezlegarea pântecelor.

Cea mai puternică rugăciune către Sfânta Fecioară Maria pentru femeile care nu pot avea copii
Sursa foto: sfantulduh.com
de Georgiana Adam    |    08 Sep 2021   •   07:30

Calendar ortodox 8 septembrie 2021. Sărbătoare cu cruce roşie de Naşterea Maicii Domnului pentru ortodocşi şi catolici din întreaga lume. Sfânta Maria Mică, aşa cum este cunoscută în popor, este prima mare sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie. 

Potrivit Bisericii Ortodoxe, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului a fost stabilită în cea de-a opta zi de la începerea noului an bisericesc, întrucât cifra opt simbolizează viaţa fără sfârşit.

Sfânta Scriptură nu oferă informaţii despre Naşterea Maicii Domnului, ci doar cine au fost părinţii Preacuratei Fecioare Maria. Conform Sfintei Tradiţii, Sfinţi Părinţi Ioachim şi Ana nu puteau avea copii, însă îşi doreau cu ardoare unul.

Rugăciune făcătoare de minuni de Naşterea Maicii Domnului

Se spune că, de sărbătoarea Naşterea Maicii Domnului, pe 8 septembrie, sunt ascultate rugăciunile femeilor care îşi doresc copii şi nu pot avea. Iată cea mai puternică rugăciune pe care soţii o pot rosti către Sfânta Fecioară Maria!

"O, Preasfântă Fecioară, Care străluceşti prin curăţie Cerească, Ajutătoare bună a lumii, dintru Tine a strălucit Soarele Dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru! Te fericim şi Te proslăvim, că Tu eşti Cortul Lui Dumnezeu şi prin Tine S-a sălăşluit între noi, ca să fim poporul Lui!

Tu eşti Uşa Cerească prin care iar ni s-au deschis uşile Raiului! Tu eşti Scară Cerească prin care Dumnezeu S-a pogorât pe Pământ! Cu focul rugăciunii Tale să arzi focul patimilor noastre, ca să ne izbăvim de focul cel veşnic al gheenei!

Dăruieşte-ne şi nouă, Preacurată, precum lui Simeon, să purtăm neosândiţi în inimile noastre, pe Fiul Tău şi Dumnezeul nostru, să fim părtaşi pururea Preacuratului Său Trup şi Sânge!

Ajută-ne să ne păzim în frica Lui Dumnezeu şi să nu întinăm Biserica trupului nostru! Maica Lui Dumnezeu, Întâmpinând totdeauna pe Fiul Tău în inimile şi în sufletele noastre, să ne învrednicim prin rugăciunile Tale să dobândim şi acea Întâmpinare a Domnului nostru, împreună cu Sfinţii, ca să-L slăvim şi să-L cântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin!”

×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close