Antena 3 CNN Actualitate Religie OBICEIURI FLORII 2017. Sâmbăta lui Lazăr. Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii. E păcat mare

OBICEIURI FLORII 2017. Sâmbăta lui Lazăr. Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii. E păcat mare

OBICEIURI FLORII 2017. Sâmbăta lui Lazăr. Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii. E păcat mare
de M.Z.    |    08 Apr 2017   •   10:51

OBICEIURI FLORII 2017. Sâmbăta lui Lazăr sau Moșii de Florii este o zi importantă și încărcată cu tradiții și obiceiuri pe care creștinii ortodocși le păstrează cu sfințenie. În această sâmbătă, Biserica Ortodoxă cinsteşte una dintre cele mai mari minuni săvârşite de Iisus Hristos în viaţa pământeană, învierea lui Lazăr. 

OBICEIURI FLORII 2017. Sâmbăta din ajunul Floriilor este cunoscută şi ca Moşii de Florii, când se fac pomeniri pentru sufletul rudelor decedate, potrivit Libertatea.ro.

OBICEIURI FLORII 2017. De Sâmbăta lui Lazăr, nu este voie ca femeile să toarcă în această zi, pentru ca sufletele celor decedați care așteaptă la Poarta Raiului să nu se întoarcă pe Pământ.

OBICEIURI FLORII 2017. De asemenea, se mai spune că această zi este una dedicată iertării, așa că este bine să îi ierți pe cei care ți-au greșit și să nu te superi sau să te cerți cu nimeni.

×
Subiecte în articol: păcat Florii
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close