Antena 3 CNN Actualitate Religie Zi de mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși. Sfântul Mina, ocrotitorul celor păgubiți

Zi de mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși. Sfântul Mina, ocrotitorul celor păgubiți

Zi de mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși. Sfântul Mina, ocrotitorul celor păgubiți
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    11 Noi 2016   •   09:29

Sfântul Mare Mucenic Mina este pomenit în calendarul creștin ortodox la 11 noiembrie.

SFÂNTUL MINA. Sfântul Mina era soldat, egiptean de neam și de credință creștină. A trăit în timpul lui Dioclețian (284-305), împărat roman persecutor al creștinilor. În acele împrejurări care au fost dictate de autorități împotriva creștinilor, Sfântul Mina a plecat din armată și s-a pustnicit, trăind departe de lume, în asceză și în rugăciune.

SFÂNTUL MINA. În acest timp, într-o cetatea din apropiere, s-a organizat o mare serbare păgână. Aflând de aceasta, Sfântul Mina a lăsat muntele și pustietatea și venind în mijlocul serbărilor a stat la un loc înalt, unde putea fi văzut de toți, și a strigat cu glas tare: "Venit-am către cei ce nu mă caută pe mine, arătatu-m-am celor ce nu întrebau de mine" (Viețile Sfinților).

SFÂNTUL MINA. La aceste cuvinte, mulțimea și-a întors ochii spre dânsul și tăcând se mira de îndrăzneala lui. Acolo se afla și Piros, guvernatorul cetății, care a poruncit ca Sfântul Mina să fie prins și adus în fața sa. Aflând guvernatorul că Sfântul Mina fusese ostaș a poruncit să-l ducă în temniță și să-l păzească până a doua zi.
După ce serbările au luat sfârșit, Sfântul Mina a fost supus la chinuri cumplite pentru a renunța la credința în Iisus Hristos.

SFÂNTUL MINA. Îndurând toate acestea, în timpul chinurilor, Sfântul Mare Mucenic l-a mărturisit necontenit pe Hristos, întărindu-se în credința sa.

Fiind martor la tortură, unul din ostașii, a zis către guvernator: "Stăpâne ighemoane, nu este tăinuit luminării tale cum că neamul creștinesc este nepriceput și nu bagă seama de munci, ca și o piatră sau lemn fără suflet, iar moartea o socotesc ca pe o băutură dulce. Deci, nu te osteni mai mult, ci poruncește mai degrabă a sfârși pe acest creștin împietrit" (Viețile Sfinților).

S-a dat astfel hotărârea de moarte pentru Sfântul Mina: "Pe Mina, ostașul cel rău, care a căzut în credința creștinească, iar porunca împărătească nu a vrut s-o asculte, nici a voit să jertfească zeilor, poruncim să se taie cu sabia, și trupul lui să fie ars în foc înaintea tuturor" (Viețile Sfinților).

Sfântul Mucenic Mina, a fost dus din cetate și i s-a tăiat capul; apoi, aprinzând ostașii un foc mare au aruncat în flăcări trupul sfântului.

SFÂNTUL MINA. Unii credincioși, după ce s-a stins focul, au venit acolo și au luat părți din moaștele sfântului care rămăseseră din foc. Învelindu-le în pânză curată, le-au uns cu aromate, iar după puțină vreme le-au dus în patria lui și le-au pus la loc cinstit, pe care loc mai pe urmă au zidit și o biserică în numele lui; săvârșindu-se acolo multe minuni.

Tot astăzi este pomenit Sfântul Teodor Studitul (759-826), imnograf, stareț al Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul din Studion, aflată la marginea Constantinopolului.

Sfântul Teodor a fost un mare luptător împotriva iconoclasmului (mișcare împotriva icoanelor), care a reizbucnit după ce a fost condamnat de Sinodul al VII-lea Ecumenic de la Constantinopol (787). A suferit din această cauză trei lungi exiluri.

Sfântul Teodor a lăsat o bogată operă teologică: trei tratate împotriva iconoclaștilor, numeroase omilii sau predici, poeme de proslăvire adresate Maicii Domnului și unor sfinți, un impresionant număr de scrisori (mai mult de 600), precum și o mare parte din cântările perioadei Triodului, adică a celor zece săptămâni care premerg sărbători creștine a Sfintelor Paști.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: sarbatoare sărbătoare mare
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close