Antena 3 CNN Actualitate Religie Tradiții și obiceiuri de Sfântul Dumitru. Ce e bine să faci pe 26 octombrie

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Dumitru. Ce e bine să faci pe 26 octombrie

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Dumitru. Ce e bine să faci pe 26 octombrie
Sursa foto: Foto: sfantuldumitru.com
de M.Z.    |    26 Oct 2016   •   09:11

Sfântul Dumitru este considerat și patronul pastorilor, ziua de 26 octombrie fiind ziua în care ciobanii află cum va fi iarna. Aceștia își așează cojocul în mijlocul oilor și așteaptă să vadă ce oaie se va așeza pe el, potrivit ziarulring.ro.

Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aspră. 

Un alt mod de a afla încă din 26 octombrie cum va fi iarna este să urmărești mersul oilor în dimineața sărbătorii. Dacă dimineața se va trezi întâi o oaie albă și va pleca spre sud, iarna va fi grea; dacă se va trezi o oaie neagră și va pleca spre nord, iarna va fi ușoară. 

Tot de Sfântul Dumitru se tocmesc servitorii pentru diverse treburi și se strică stânele. Țăranii tund coama cailor până la trei ani, ca să aibă păr frumos. 

Printre cele mai spectaculoase obiceiuri din ajun de Samedru sunt focurile vii. În noaptea de 25 octombrie se ține „Focul lui Samedru”, moment în care oamenii obișnuiesc să aprindă focuri în curți sau pe dealuri, peste care copiii sar pentru a fi sănătoși, iar tinerii să se căsătorească. 

Conform tradiției, persoanele care sar peste flăcări vor fi sănătoase întregul an și ferite de necazuri, nenorociri și boli. 

×
Subiecte în articol: Sfantul Dumitru
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close