Caracatiţa retrocedărilor costă scump România. Statul român este obligat să-i plătească 20 de milioane de euro lui Dan Constantin Grigoriu, deja celebru pentru mai multe dosare de fraudă şi corupţie, printre care ''Afacerea Jimbolia" şi "Devalizarea Bancorex".
Grigoriu a revendicat 10 hectare de teren în zona Aeroportului Otopeni, după ce a cumpărat drepturile litigioase în 2008. Terenul aflat în litigiu aparţine Aeroportului Internaţional Henri Coandă, aşa că nu mai poate fi retrocedat. Dan Constantin Grigoriu s-a adresat instanţei şi a câştigat. Judecătorii au decis că statul trebuie să-i achite 88,4 milioane de lei, adică 20 de milioane de euro.
Mai mult, Grigoriu a cerut ca să fie pus sechestru asigurator pe 175 de milioane de acţiuni din Fondul Proprietatea, pentru a se asigura că va primi banii de la stat.
Astfel, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor trebuie să emită titlul de despăgubire şi cel de plată în următoarele săptămâni, iar apoi să plătească prima tranşă de 4 milioane de euro.
Suma va fi achitată potrivit legislaţiei în vigoare, în 5 tranşe egale, pe o perioadă de 5 ani. Nu este primul dosar contestat de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, dar aprobat de instanţă.
17.17 "Avem probleme pentru că unii acum încearcă să ne spună că, de fapt, noi, comisia, nu ar trebui să supunem analizei acele dosare, pentru că avem hotărâri judecătoreşti şi suntem obligaţi să emitem titluri", a afirmat preşedintele ANRP George Băeşu.
Dan Constantin Grigoriu a ajuns în atenţia procurorilor în anul 1995, în dosarul "Afacerea Jimbolia". Primul arestat în acest dosar a fost chiar Grigoriu, după ce a fost prins în flagrant delict în timp ce transporta o garnitură de cisterne de benzină fără acte, în fosta Iugoslavie, încălcând astfel embargoul impus de ONU.
Numele lui Grigoriu apare şi în dosarul Bancorex, după ce firma condusă de el a luat credite de la fosta bancă şi nu le-a mai achitat.
Prejudiciul a fost estimat la peste 1 milion de dolari. Deşi a fost achitat pe partea penală în acest dosar, Grigoriu a fost obligat în solidar la despăgubiri civile. Numele lui Grigoriu mai apare într-un alt dosar penal. În 2002, el a fost arestat preventiv pentru evaziune fiscală, complicitate la înşelăciune şi fals în declaraţii, după ce a făcut afaceri cu produse petroliere.