Antena 3 CNN Actualitate România, fruntaşă la exportul de banane

România, fruntaşă la exportul de banane

România, fruntaşă la exportul de banane
Sursa foto: Foto: healthcare4me.net
17 Feb 2011   •   22:27

Suntem fruntaşi la exportul de banane. Nu vă întrebaţi unde le producem. Nu avem clima potrivită şi nici sere sofisticate. Le importăm şi la fel de repede le exportăm. E o afacere de peste un milion de euro în fiecare an.

Ion spală bananele strânse de dimineaţă, din plantaţie. Gheorghe le-a uscat şi le aşează în cutii. Producţia de azi, toate aceste cutii se exportă sâmbătă.

Imaginile nu sunt din România, ci din Martinica. Statisticile de la ministerul Agriculturii referitoare la exporturile României de banane te îndeamnă să crezi că avem plantaţii şi fabrici.

 


De anul trecut am exportat, în 11 luni, 2.100 de tone, în valoare de 1,4 milioane de euro. Aproape dublu faţă de cantitatea de roşii exportată. De două ori mai mult decât morcovii vânduţi afară. De patru ori mai mult decât varza exportată.

“Este un paradox într-adevăr. Asta se datorează faptului că sunt firme importatoare care fac un tranzit spre Moldova sau alte ţări, realizând în felul ăsta un profit din mişcarea acestui produs”, a precizat Aurel Tănase, preşedintele Patronatului Conservelor.

Adică importăm banane din Turcia şi Ecuador şi le exportă în Republica Moldova. Ca şi când ar fi făcute la noi.

Anul trecut s-au importat cu 516 euro tona şi s-au exportat cu 665 de euro tona.

Nu exportăm numai banane, ci şi curmale, smochine, ananas, avocado, guava, mango şi citrice. Nu vă întrebaţi unde cresc, toatea acestea, la noi. E evident că întâi le importăm şi apoi le exportăm.

În România banane cresc doar în câteva sere din ţară şi la Facultatea de Horticultură. Profesorii de aici cresc banana nordului, o plantă care seamănă la gust cu banana şi speră ca în toamnă să aibă primele fructe.

×
Subiecte în articol: banane export România
Parteneri
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă
x close