Antena 3 CNN Actualitate Motivul pentru care Romică Țociu nu a mai fost văzut alături de Cornel Palade: ”Important este că suntem sănătoși!”

Motivul pentru care Romică Țociu nu a mai fost văzut alături de Cornel Palade: ”Important este că suntem sănătoși!”

Romică Țociu a explicat motivul pentru care, în ultima vreme, nu a mai fost văzut alături de colegul său, de care era nedespărțit, Cornel Palade. Totodată, actorul a povestit cum și-a întâlnit vechiul prieten.

Motivul pentru care Romică Țociu nu a mai fost văzut alături de Cornel Palade: ”Important este că suntem sănătoși!”
Sursa foto: agerpres
de Laura Dinu    |    05 Mai 2022   •   12:45

”Eu și Cornel ne-am cunoscut la Galați, unde el era deja actor, iar eu venisem la un festival al brigăzilor regionale CFR din România. Era decembrie 89 și Cornel l-a rugat pe un regizor de la București să le pună în scenă la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă Nae Leonard din Galați un spectacol. Cornel voia să lucreze alături de un coleg mai tânăr, iar regizorul a sugerat să meargă împreună până la clubul CFR pentru a vedea „pe unul tare de la Craiova. Cornel a venit, m-a văzut și m-a plăcut. 

De asta am zis că el a fost unul dintre mentorii mei. A fost visul meu, așa că, atunci când am fost întrebat dacă nu vreau să merg, nu am putut rata șansa. Am dat o probă la Nae Leonard, iar în martie, după Revoluție, am ajuns la teatru, și de acolo toată viața mea s-a schimbat”, a povestit Romică Țociu pentru Viva.  

”Important este că suntem împreună și sănătoși”

”Noi nu am mai fost văzuți de peste doi ani împreună, pentru că a fost pandemie. Iar eu am avut șansa extraordinară de a participa la „Te cunosc de undeva! două ediții la rând, și de aici au tras oamenii concluziile. Dar nu este așa. La noi este ca într-o căsătorie, până când moartea ne va despărți. Niciodată și cu nimeni altcineva nu aș putea să fac asta, decât cu bunul meu coleg și prieten Cornel Palade. Relația dintre noi este extraordinară, ne sunăm în fiecare zi, ne facem planuri, muncim, mai avem spectacole, mai așteptăm proiecte. Important este că suntem împreună și sănătoși”, mai spune Romică Țociu.  

×
Subiecte în articol: Romică Țociu Cornel Palade
Parteneri
Peste 200 de turiști, prinși cu droguri pe litoral
x close