Antena 3 CNN Actualitate Sănătate COVID-19 se întoarce cu valul 6. Creşte din nou numărul de cazuri în Europa și în China

COVID-19 se întoarce cu valul 6. Creşte din nou numărul de cazuri în Europa și în China

Numărul cazurilor noi de îmbolnăviri cu SARS-CoV-2 a început din nou să crească atât în China, cât şi în ţările europene care au renunţat la restricţii.

COVID-19 se întoarce cu valul 6. Creşte din nou numărul de cazuri în Europa și în China
Sursa foto: Hannah McKay - Pool/Getty Images
de Andreea Cigolea    |    14 Mar 2022   •   11:48

Numărul zilnic de noi infecţii cu SARS-CoV-2 a început să crească iar la niveluri considerate record în China, ţara de unde a plecat pandemia în urmă cu doi ani.

Autorităţile au închis şcolile în Shanghai şi au instituit lockdown în mai multe oraşe din Nord-Vest, în timp ce 19 provincii fac eforturi pentru a limita focarele produse de variantele Delta şi Omicron, dar în mod special de aceasta din urmă. 

”Creşterea numărului de cazuri în toată Europa nu ar trebui să ne lase indiferenţi.

Ce am constatat în ultimele zile este reluarea creşterii în ceea ce priveşte numărul de cazuri, în multe ţări din vestul Europei, ţări care de altfel au renunţat înaintea noastră la o mare parte sau la toate măsurile nonfarmacologice, ca să le numim aşa”, subliniază dr. Marius Geantă.  

Toate ţările cu număr ridicat de cazuri au rata vaccinării ridicată

”Este mult mai mare şi decât media europeană, şi decât rata vaccinării din România. Pe de altă parte, în Danemarca, prima ţară care a renunţat la orice fel de restricţie având o rată a vaccinării anti-COVID-19 de peste 80%, constatăm acum cea mai mare rată a mortalităţii de când a început pandemia.

Comparând bineînţeles cu rata pe care ei au avut-o înainte, nu cu altceva. Mai trebuie spus că sistemul lor de sănătate a fost performant în a ţine jos nivelul mortalităţii. Dar este un semnal important”, mai spune dr. Geantă. 

Obligativitatea purtării măştii în şcoli şi la locul de muncă

”Consider că este impropriu să nu mai avem chiar niciun fel de restricţii, chiar dacă nu mai avem stare de alertă şi este alegerea fiecăruia.

Deci, această chestiune a comportamentului individual reprezintă, de fapt, marele risc pentru creşterea valului în continuare. Oamenii, nefiind condiţionaţi, renunţă foarte mult la precauţii”, adaugă medicul. 
 

 

×
Subiecte în articol: pandemie Marius Geantă
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close