Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Sorina Pintea a trăit drama pacientului român. Fostul ministru al Sănătăţii, diagnosticat corect de al patrulea medic

Sorina Pintea a trăit drama pacientului român. Fostul ministru al Sănătăţii, diagnosticat corect de al patrulea medic

Fostul ministru al Sănătăţii Sorina Pintea s-a lovit de o problemă a sistemului medical, pe care şi ea l-a condus: a primit diagnosticul corect abia după ce a consultat al patrulea medic, chiar dacă la acel moment era chiar ministru.

Sorina Pintea a trăit drama pacientului român. Fostul ministru al Sănătăţii, diagnosticat corect de al patrulea medic
de M.Z.    |    10 Feb 2020   •   12:25

„În luna iulie 2019 mi-au apărut nişte pete pe faţă, identice, pe ambii obraji. M-am dus la un dermatolog ca orice om normal, mi s-a spus că am o dermatită şi am primit unguente (...) Pentru că semnele nu treceau, am consultat un al doilea dermatolog care mi-a schimbat unguentul, apoi au început să-mi apară pete pe mâini", a povestit fostul ministru Pintea, potrivit romaniatv.net.

Al treilea dermatolog consultat i-a recomandat două tipuri de unguente. "Am fost apoi în delegaţia oficială, în septembrie, cu prim-ministrul României, în America, şi acolo am început să mă simt foarte rău. Eram obosită, dar am pus-o pe seama fusului orar. Am revenit în ţară şi am început să mă simt din ce în ce mai obosită”, a spus Sorina Pintea.

O lună mai târziu, când nu mai putea să-şi desfacă mâinile sau să ridice mâna stânga, Pintea a fost la un reumatolog care i-a găsit diagnosticul corect. "Medicul mi-a spus că este o dermatomiozită, că 80% din pacienţi ascund un neoplasm şi că ar fi bine să-mi fac un computer tomograf (...) A fost momentul în care am realizat ce se întâmplă", a povestit Pintea.
 

×
Subiecte în articol: Sorina Pintea dermatomiozita
Parteneri
Schema mafiei din România. Susţinere de la nivel înalt
x close