Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Începe vaccinarea băieţilor împotriva HPV. Anunţul făcut de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila

Începe vaccinarea băieţilor împotriva HPV. Anunţul făcut de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila

În curând va începe şi vaccinarea băieţilor împotriva HPV, în mod gratuit, a anunţat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

de Mădălina Ignat    |    29 Sep 2023   •   10:05

Din iarnă, şi băieţii cu vârsta de până la 18 ani se vor putea vaccina gratuit împotriva HPV, a anunţat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

În momentul de faţă, numai fetele sub 18 ani pot face acest lucru. Conform studiilor, vaccinul anti-HPV poate preveni mai multe tipuri de cancer. 

De asemenea, şi persoanele de sex feminin care au între 18 şi 45 de ani se pot vaccina cu o reducere sau o compensare de 50%. 

Ministrul spune că în acest fel va creşte accesul la vaccinare, mai ales că există interes în acest sens.

La nivel mondial, virusul HPV este cea mai frecventă infecţie cu transmitere sexuală, iar în ultimii ani au existat milioane de infectări, atât la persoanele aflate în perioada adolescenţei, cât şi la cele de peste 20 de ani. 

Conform studiilor, vaccintul anti-HPV are un potenţial ridicat de a preveni mai multe tipuri de cancer.

×
Parteneri
Stradă surpată şi în Cluj-Napoca Traficul este restricționat
x close