Antena 3 CNN Actualitate Sfaturile lui Raed Arafat despre cum să nu ne infectăm la vot: ''Nu e suficient să purtăm mască!''

Sfaturile lui Raed Arafat despre cum să nu ne infectăm la vot: ''Nu e suficient să purtăm mască!''

Iulia Gorgorin
<1 minut de citit Publicat la 13:45 27 Sep 2020 Modificat la 13:45 27 Sep 2020
Sfaturile lui Raed Arafat despre cum să nu ne infectăm la vot: ''Nu e suficient să purtăm mască!''
Sursa foto: Hepta

Păstrarea distanţei de un metru între participanţii la vot este esenţială pentru reducerea riscului de răspândire a virusului, a atras atenţia Raed Arafat în direct la Antena 3.

Purtarea măştii nu e suficientă pentru evitarea infectării, a subliniat secretarul de stat, în contextul în care sunt raportate cozi şi aglomeraţie la unele secţii de votare.

''Purtarea măştii este una din condiţii. Distanţarea este extrem de importantă. Mesajul pe care îl transmit prin intermediul dumneavoastră este că distanţarea trebuie respectată, deci nu este suficient că se poartă mască.

Mască, distanţare socială şi dezinfectarea la intrare şi la ieşirea din secţia de vot, cele trei condiţii care ne permit să reducem riscul la minimum

Rugămintea către toţi cei care merg la vot, să respecte distanţarea între ei şi între ceilalţi care aşteaptă la rând. Este foarte important acest lucru.

Din punct de vedere medical, nu avem informaţii că au fost probleme speciale la secţiile de vot. Există echipaje care sunt pregătite să intervină. Din fericire, nu au fost situaţii care să necesite aşa ceva'', a spus Raed Arafat la Antena 3.

×
x close