Antena 3 CNN Actualitate Situația rezervelor de gaz din România. Cum vom face faţă iernii

Situația rezervelor de gaz din România. Cum vom face faţă iernii

Potrivit Transgaz, România are în depozite 2,801 miliarde metri cubi gaze, volum ce corespunde unei ponderi de 90,9% din capacitatea de înmagazinare a ţării.

Situația rezervelor de gaz din România. Cum vom face faţă iernii
Sursa foto: Pexels.com | Magda Ehlers
de Claudia Popovici    |    16 Oct 2022   •   17:02

În paralel, stocurile comune ale Uniunii Europene au ajuns la un total de 84%, în condițiile în care țările baltice au investit sume uriașe în infrastructura energetică.

La noi în țară, producția internă de gaze acoperă aproape jumătate din consumul mediu zilnic de pe durata iernii.

"Suntem pregătiți sa facem față tuturor provocărilor pe piața energetică în această iarnă. Vom ajunge la 94% depozite pline până la 1 noiembrie.

Așa cum am avut și în 2016-2017, când era un plus de producție în piață. Atunci nu s-au folosit pentru că nu s-a cerut folosirea întregii cantități", spunea, luna trecută, Vasile Cârstea, director Depogaz Ploiești.

×
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close