Plenara CC al PCR îl alege în funcția de prim-secretar pe Nicolae Ceaușescu pe 22 martie 1965, la trei zile după moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej. La nominalizarea pentru funcția de secretar general, Ceaușescu s-a bucurat de susținerea lui Ion Gheorghe Maurer, prim-ministru în acea perioadă.
În lupta pentru putere, împotriva lui Gheorghe Apostol, Ceaușescu a mai fost sprijinit și de Emil Bodnăraș și Manea Mănescu. Maurer l-a sprijinit în continuare pe Nicolae Ceaușescu pentru consolidarea puterii. Acesta a contribuit la înlocuirea lui Corneliu Mănescu din postul de ministru de Externe.
Corneliu Mănescu a fost și unul din opozanții care au sprijinit acțiunile pentru înlăturarea lui Ceaușescu de la putere în 1989, alături de alți foști lideri comuniști de factură stalinistă, cum ar fi Gheorghe Apostol, Alexandru Bârlădeanu, Grigore Răceanu, Constantin Pârvulescu și Silviu Brucan. Acest grup a semnat la 11 martie 1989 o scrisoare în care era criticată politica regimului Ceaușescu, informează newmoney.ro.
La numirea în funcția de secretar general al CC al PCR, Nicolae Ceaușescu avea 47 de ani, destul de tânăr în comparație cu alți lideri din conducerea partidului. Principalul contracandidat al lui Ceaușescu a fost Gheorghe Apostol, care în anii `50 reprezenta oligarhia stalinistă.
La 28 martie 1974, Marea Adunare Națională a instituit funcția de președinte al Republicii Socialiste România, iar Nicolae Ceaușescu a fost ales în unanimitate și devine astfel primul președinte al României. Ceaușescu deținea în a cel moment întreaga putere.
În goana după industrializare, Ceaușescu nu se uită la cheltuieli, așa încât, între 1971 și 1982, datoria externă a României a crescut de la 1,2 miliarde de dolari la 13 miliarde de dolari. Așa că România a ajuns să nu mai poată plăti creditorii occidentali, fapt ce a atras declararea țării în incapacitate de plată.
