A fost sau nu mai bine pe vremea lui Ceaușescu?

de Andreea Cigolea    |    Ana-Maria Ghiarasim    |    Monica Palade    |    Claudia Simion    |    Ina Maria Stoica    |    Mirabela Vasile    |    25 Dec 2019   •   03:49
A fost sau nu mai bine pe vremea lui Ceaușescu? Exclusiv online

25 decembrie 2019. La 30 de ani de la moartea lui Nicolae Ceaușescu, unii încă îi simt lipsa și îi duc dorul. Alții îl văd încă foarte prezent în metroul făcut (mai degrabă) „pe vremea lui” sau clădirile presărate după propria-i poftă prin București. Am vrut să ascultăm ambele părți ale poveștii și să înțelegem ce s-a schimbat. În bine, în rău...

După 30 de ani de la căderea Comunismului în România, după 30 de ani de la moartea soților Ceaușescu, două teme persistă în gândurile românilor. Prima, că foarte multe lucruri au rămas neschimbate sau au avut o evoluție nesatisfăcătoare pe meleagurile democrației. Iar a doua, mai rară și mai extremă decât precedenta, că pe vremea lui Nicolae Ceaușescu era chiar mai bine. Aceasta din urmă e o temă pe care o întâlnim la nostalgicii vremurilor dinainte; la cei care au fost cineva până în 1989, iar apoi s-au văzut părăsiți în afara sistemului; la cei care se mulțumeau cu un loc călduț și cu standardizarea, iar apoi s-au lovit de piața concurențială și libera exprimare, în toate formele ei.

Ina Stoica a întâlnit două astfel de persoane, pentru care Ceaușescu a fost un erou și un adevărat lider. Locul de muncă era garantat și viața avea o oarecare orânduire. Acum totul e haotic, tinerii sunt stresați și poartă deasupra capului grija zilei de mâine. Nimic nu mai este sigur.

Află povestea lui Nea Păun, un bătrânel care, la 90 de ani, după ani de muzică și lucru la Uzina 23, își împarte timpul între Călărași și București, între grija pentru soția lui pe care cancerul a amuțit-o și vânzarea ambulantă de cărți la Metrou. Înainte, era cineva. Îl întâlnise chiar și pe Pacepa. Acum, își spală mâinile cu minuțiozitate înainte să dea ochii cu „deștepții” din București. Să alunge ochiul critic al unor oameni dintr-o lume plină de fițe și judecăți.

 

Când vorbim însă de locurile de muncă asigurate de stat, adevărul e undeva la mijloc, dacă nu chiar departe. Claudia Simion a aflat cum o profesoară a fost nevoită să muncească trei ani la vreo 60 de kilometri de casă. Pentru că așa erau de fapt locurile de muncă, repartizate. Cu greu îți alegeai tu unde să lucrezi. Iar salariul devenea adesea insuficient pentru o viață împărțită în două luntrii. Iar obstacolele nu se opreau aici. Aflăm din interviul Claudiei Simion cât de greu era să pleci în străinătate, cum era de fapt viața culturală din urbe, dar simțim și regretul pentru aspecte din societate care s-au înrăutățit de-a lungul timpului. O societate care nu s-a debarasat de părțile negative, ci doar le-a metamorfozat. O societate care după ce și-a ucis conducătorii și-a dat seama că, poate, s-a pripit. Câțiva oameni simpli răspund unei întrebări, aparent, la fel de simplă: Pro sau contra comunism?

 

Și pentru că majoritatea își aduc aminte cu mânie de cozile interminabile la alimente, Monica Palade a aprofundat subiectul și ne aduce aminte cum era să stai la cozi, ce găseai la Alimentara și cât te costa, pe piața neagră, o carpetă cu „Răpirea din Serai”. Cozile s-au mutat în ziua de azi la casele de marcat ale supermarketurilor, în mașinile încolonate spre mall-uri sau spre Valea Prahovei. A dispărut mirosul de salam cu soia, au dispărut și pâinile congelate. Azi, ne umplem căruciorul cu o viteză și o varietate pe care doar sacul de gunoi o mai întâlnește apoi.

 

Avem libertate, însă speranță puțină. Ce mai înseamnă astăzi anul 1989 ca an reprezentativ pentru libertatea noastră? Cât din această moștenire a libertății este pretuiță de generațiile actuale, care poate nu au fost la Revoluție sau care nici nu erau născute când ea avea loc. Mai multe voci ne spun, cu ajutorul Inei Stoica, un adevăr dur și anume că trăim într-o societate de care suntem dezamăgiți, chiar dacă ne bucurăm de moștenirea libertății. Ce a însemnat Revoluția pentru „tânăra generație”?

 

Mirabela Vasile a stat de vorbă cu profesori și elevi pentru a afla și ce se transmite în prezent noii generații, ce învață aceștia despre Revoluție, Ceaușescu sau comunism. Parcurgem drumul de la propagandă la pragmatism, de la o societate comunistă care forma personalități servile regimului, atât ideologic cât și profesional, la o societate care pune accent pe libera exprimare, pe dezvoltarea creativă și individuală, pe independență. Am scăpat de pionieri și de treapta I, însă realizăm că nu s-au schimbat multe lucruri privind metodele educative. În România încă se pune accentul pe „tocit”, pe reproducerea informației, și nu pe modul în care această informație poate fi folosită activ, creativ și critic.

După 30 de ani de la Revoluție, noua generație manifestă un interes tot mai scăzut pentru evenimentul sângeros care ne-a schimbat soarta, dar totuși cum își educă copiii de ieri, copiii de azi?

 

Un rol educațional l-a jucat (și încă îl joacă) și presa. Andreea Cigolea ne spune că „mass-media devenise unealta prin care regimul comunist îndoctrina societatea civilă cu ideile sale, îndepărtând aproape definitiv rolul lor de informare și de direcționare a opiniei publice și spre alte ideologii decât cea comunistă”. Andreea Cigolea a stat de vorbă cu o parte dintre jurnaliștii acelei perioade și am aflat, prin ochii lor, cum era de fapt presa înainte de 1989, dar și imediat după. Am plecat de la cenzură și am ajuns să regretăm lipsa ei, atunci când libertatea de exprimare este incorect interpretată. Am trecut printr-o perioadă romantică a presei și în plină dezvoltare și ne-am găsit valsând pe muzica tehnologiei printre informații îndoielnice, neverificate și diseminate de amatori de senzațional, dar și de noii propagandiști școliți în lumea Internetului și rețelelor de socializare. Află cum era presa înainte de Revoluție și încotro se îndreaptă.

 

La final, Ana-Maria Ghiarasim ne explică ce îi determină pe unii oameni să declare răspicat faptul că „era mai bine pe vremea lui Ceaușescu”, deși, poate, ei chiar nu o duceau mai bine. Să fie memoria care ne joacă feste sau argumentele nostalgicilor chiar sunt solide? Cum ajungi să îți „placă” un regim autoritar? Și, mai ales, când vom ajunge să fim împăcați cu trecutul nostru și să privim spre viitor?

Editor: Cornel Preda

 

A fost sau nu mai bine pe vremea lui Ceaușescu?
x close