
Două locuințe care dispun de caracteristici asemănătoare și se află în același cartier pot fi scoase la vânzare cu prețuri foarte diferite, atunci când una dintre acestea se află în imediata proximitate a unei stații de metrou și cealaltă nu, arată o analiză publicată vineri și realizată de platforma Imobiliare.ro citată de Agerpres.
Conform sursei citate, accesul la rețeaua de transport în comun prin subteran a devenit tot mai important, în condițiile în care putem pierde săptămânal ore în șir blocați în trafic.
Imobiliare.ro a realizat o analiză cu scopul de a evidenția impactul avut de extinderea rețelei bucureștene de metrou la nivelul segmentului rezidențial, din perspectiva cumpărătorilor și a dezvoltatorilor.
'Să luăm ca exemplu un apartament nou, aflat într-un bloc finalizat în ultimii cinci ani, cu 2 camere. Dacă locuința este localizată în cartierul Bucureștii Noi, la o distanță de cel mult 500 de metri de o stație de metrou, atunci este listată la vânzare, conform datelor Imobiliare.ro, cu un preț mediu cu aproape 10% mai mare față de o proprietate similară care nu le oferă potențialilor cumpărători opțiunea de a ajunge în centru în câteva minute. Cumpărătorilor li se solicită un preț cu 30% mai mare pentru o locuință nouă cu acces la metrou din zona Ozana-Theodor Pallady în contrast cu o proprietate asemănătoare localizată la mai bine de 500 de metri de o stație', susțin autorii analizei.
Potrivit cercetării, diferența ajunge la 18% în cazul unui apartament vechi cu 2 camere din Militari și este de 7% pentru o locuință similară din Berceni.
'Într-un oraș de multe ori sufocat de trafic, accesul la metrou devine un factor cheie pe piața rezidențială. Localizarea cu toate beneficiile ei a devenit, treptat, principalul criteriu de achiziție pentru cumpărători, surclasând chiar și prețul. Principalul atribut în București este proximitatea față de metrou', a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.
Proiectul Magistralei 6 de metrou a fost unul îndelung discutat pe parcursul ultimilor ani, acesta oferind atât cartierului Băneasa, care este deja unul dintre cele mai scumpe și mai 'vânate' din nordul Capitalei, cât și orașului Otopeni din județul Ilfov perspective excelente de dezvoltare pe segmentul rezidențial nou, menționează sursa citată.
Astfel, pentru a achiziționa un apartament nou în Băneasa ai nevoie, în momentul de față, de un buget mediu de 185.000 de euro.
'Promisiunea metroului a fost utilizată de ani de zile în promovarea locuințelor din Otopeni pentru care se căutau cumpărători. La nivelul orașului de lângă București activitatea pe segmentul rezidențial nou a început să accelereze în 2015. Pe atunci, ai fi putut deveni proprietarul unei case plătind 800 euro/mp util. Abia în ultima parte a anului 2019 s-a depășit pragul de 1.000 de euro/mp util, pentru ca ulterior scumpirile să fie realizate într-un ritm mai rapid. Doar de la momentul începerii lucrărilor pentru stațiile de pe Magistrala 6 și până la finele lunii martie am putut observa o majorare a prețurilor caselor cu 16%', se mai precizează în material.
Conform sursei citate, extinderea 'magistralei corporatiștilor' încurajează inclusiv dezvoltarea zonei periurbane în sudul Capitalei.
'Magistrala 2 de metrou, supranumită și 'magistrala corporatiștilor', unește sudul și nordul orașului, iar pe traseul său se găsesc unele dintre stațiile cu cel mai mare trafic anual de călători. În zona de sud a orașului, aceasta a reprezentat de-a lungul anilor un important factor care a stimulat dezvoltarea orașului Popești-Leordeni, o alternativă ieftină pentru cei care își doreau să cumpere o casă sau un apartament nou la periferie, dar să aibă și o conexiune bună cu Bucureștiul', mai arată studiul.
Astfel, diverse proiecte rezidențiale se află în prezent în construcție în apropierea stațiilor Dimitrie Leonida sau Berceni (fostă IMGB), atât în Sectorul 4, cât și în Popești-Leordeni, iar în viitor vechea platformă industrială Doosan ar putea să lase loc blocurilor moderne și magazinelor.
'În noiembrie 2023 a fost dată în folosință cea mai nouă stație a acestei magistrale, Tudor Arghezi, aceasta fiind edificată în urma unei colaborări dintre Metrorex, Primăria Sectorului 4 și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Două noi stații ar urma să fie construite, în anii următori, pe raza comunei Berceni din județul Ilfov, iar promisiunea unui astfel de viitor și-a pus deja amprenta pe modul în care se dezvoltă atât această localitate, cât și cele din împrejurimi', susțin reprezentanții Imobiliare.ro.
Prin urmare, comuna Berceni îi atrage pe cumpărători cu un număr mare de case noi. 'În primul trimestru al anului 2020 cumpărătorii aveau la dispoziție doar 80 de proprietăți, iar în perioada similară a anului 2025 au putut alege din aproape 1.000 de case. Până în momentul de față, aici nu au fost construite blocuri, o particularitate care deosebește Berceniul de cele mai multe dintre localitățile aflate în zona periurbană a Capitalei', susțin autorii cercetării.
Dacă la începutul lui 2020 casele se vindeau, în medie, cu puțin peste 700 euro/mp util, în prezent achiți 1.242 euro/mp pentru o astfel de proprietate. O casă în comuna Berceni se vinde, în medie, cu suma de 135.000 de euro, mai arată cercetarea.
'Noi oportunități se întrevăd și la celălalt capăt al magistralei, aflat în prezent într-una dintre cele mai scumpe zone ale orașului - Pipera. Ultimii ani au adus aici o creștere semnificativă a numărului de proiecte rezidențiale noi, în special în apropierea stațiilor Aurel Vlaicu și Pipera. Magistrala 2 ar urma să fie extinsă până în zona Petricani, planurile autorităților implicând construirea unui nod intermodal de transport, completat cu un pasaj peste calea ferată, o stație a trenului metropolitan și o parcare de tip park&ride', arată analiza.
Cartierul Bucureștii Noi a avut mult de câștigat de pe urma punerii în exploatare a Magistralei 4 Gara de Nord-Străulești. Inaugurarea ultimului tronson de metrou a cărei construcție a fost începută înainte de Revoluție, care implica extinderea magistralei până în zona Parcului Bazilescu, s-a făcut în vara anului 2011 pentru ca în 2017 să fie deschise circulației și stațiile Laminorului și Străulești. Un an mai târziu, la capătul magistralei a fost deschis și primul terminal multimodal de tip Park&Ride din București.
Pe de altă parte, metroul s-a lăsat așteptat în Drumul Taberei. Inaugurarea noilor stații de pe Magistrala 5 Râul Doamnei-Eroilor, a avut loc cu întârziere, în septembrie 2020.
Prețurile apartamentelor noi din Drumul Taberei au început, de asemenea, să crească în ultima parte a anului 2019, în anticiparea inaugurării noilor stații de metrou. Pe atunci, găseai locuințe de vânzare cu un preț de 1.026 euro/mp util, potrivit datelor Imobiliare.ro, și puteai face o achiziție cu o sumă medie de 61.000 de euro. În perioada în care bucureștenii au avut pentru prima oară acces la Magistrala 5, prețul mediu solicitat pentru apartamentele noi din Drumul Taberei ajungea deja la 1.078 euro/mp util.