x close

Cod galben de ploi și vijelii, în jumătate de țară, până la ora 18:00

22 Iul 2019   •   14:20
Cod galben de ploi și vijelii, în jumătate de țară, până la ora 18:00

VREMEA. Meteorologii vin cu noi avertizări. Este cod galben de ploi torențiale și vijelii, în mai multe județe ale țării. Atenționarea este în vigoare în intervalul orar 10:30-18:00.

În intervalul menţionat în zonele montane, în cea mai mare parte a Transilvaniei, a Moldovei, precum şi în nordul Olteniei şi în jumătatea de nord a Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosfericã accentuatã ce se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtã duratã ale vântului, vijelii şi pe arii restrânse grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi izolat 40...50 l/mp. 

Notă: Local în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea va fi caniculã, iar indicele temperaturã-umezealã (ITU) va atinge sau va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Citeşte mai multe despre:

vremea meteo cod galben
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati