Antena 3 CNN Actualitate Social Florin Cîţu, despre regulile de Paşte: Avem încredere în cetățenii României

Florin Cîţu, despre regulile de Paşte: Avem încredere în cetățenii României

Premierul Florin Cîțu a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că are încredere că românii vor respecta regulile în vigoare în noaptea de Paști.

Florin Cîţu, despre regulile de Paşte: Avem încredere în cetățenii României
de Claudia Popovici    |    28 Apr 2021   •   16:29

Întrebat dacă vor fi mai multe controale în noaptea de Paști, premierul Florin Cîţu a spus că nu va fi deschis niciun restaurant.

„Nu e nimic deschis, singurele deschise sunt lăcașele de cult. Putem merge la biserică, pentru sărbătoarea Paștelui, și atât. Deci avem încredere că oamenii vor sărbători Paștele, vor merge la sărbătoarea Paștelui și vor respecta regulile în vigoare”, a spus Cîțu.

Potrivit acestuia, riscul ca unii cetățeni să organizeze petreceri private există în orice altă perioadă.

„Acest risc există în fiecare zi al petrecerilor private, nu doar în acea noapte și nu avem o problemă cu așa ceva. Vă spun că în acest moment, pentru sărbătoarea Paștelui am luat toate măsurile, am discutaţiile cu, cultele religioase și suntem siguri că cetățenii României vor respecta legislația în vigoare”, a mai spus premierul Florin Cîţu

Creștinii ortodocși sărbătoresc, duminică, Paștele, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică sunt ridicate restricțiile de circulație pentru ca oamenii să poată merge la slujba de Înviere.

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close