Antena 3 CNN Actualitate Social Fratele lui Cătălin Moroşanu a fost eliberat. Magistraţii au respins cererea de arestare

Fratele lui Cătălin Moroşanu a fost eliberat. Magistraţii au respins cererea de arestare

Fratele lui Cătălin Moroşanu a fost eliberat. Magistraţii au respins cererea de arestare
Sursa foto: Foto: Facebook
25 Oct 2018   •   10:17

Magistraţii din Iaşi au respins cererea procurorilor de a-l aresta preventiv pe Claudiu Moroşan, fratele luptătorului Cătălin Moroşanu, acesta fiind vizat într-un dosar de tranzacţii ilegale cu aur. Infracţiunile anchetate sunt constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală.

DIICOT anunţă că a reţinut mai multe persoane, între care şi Claudiu Moroşan, fratele luptătorului Cătălin Moroşan, pentru tranzacţii ilegale cu aur, prejudiciul adus statului fiind de 18 milioane de lei. Decizia a venit în urma a 35 de percheziţii în Iaşi, Bucureşti şi Alba Iulia. În cursul zilei de miercuri, aceştia au fost prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă, însă cererea procurorilor a fost respinsă şi astfel aceştia au fost eliberaţi, inclusiv Claudiu Moroşan.

Cei vizaţi în dosar sunt acuzaţi de infracţiunile constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani.

Decizia reţinerii a venit în urma a 35 de percheziţii domiciliare din Iaşi, Bucureşti şi Alba Iulia, când au fost confiscate 1,2 kilograme de aur, 50.000 de lei şi a fost pus sechestru pe clădiri şi maşini în valoare totală de 800.000 de euro.

 

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: Catalin Morosanu
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close