Antena 3 CNN Actualitate Social Lumea întreagă a plâns cu el. Cum a învins moartea, când doctorii i-au dat doar 3 ore de viață! Provocarea pe care o lansează astăzi

Lumea întreagă a plâns cu el. Cum a învins moartea, când doctorii i-au dat doar 3 ore de viață! Provocarea pe care o lansează astăzi

George Baltă este unul dintre adevărații eroi ai zilelor noastre. Avea doar 20 de ani, când a rămas paralizat de la brâu în jos, în timpul unui meci de pregătire pentru echipa națională de juniori de rugby a României.

Lumea întreagă a plâns cu el. Cum a învins moartea, când doctorii i-au dat doar 3 ore de viață! Provocarea pe care o lansează astăzi
12 Iun 2020   •   12:58

Mai erau cam 10 minute până la finalul meciului, când la o legare în grămadă ordonată am primit o lovitură în ceafă de la un adversar. Bărbia mi-a fost împinsă in piept şi am căzut pe spate ca electrocutat. Spun electrocutat pentru că asta am simţit, ca şi cum corpul meu a fost străbătut de un impuls electric de la gât până în tălpi”, povestește tânărul care acum are 33 de ani.

Doctorii i-au dat doar trei ore de viață, dar el a învins moartea și a ales să rămână printre noi pentru a ne inspira pe noi toți cu faptele sale de vitejie și a ne contamina cu zâmbete.

“După accident, am stat şapte săptămâni la orizontală, n-am avut voie să mă mişc deloc. Când m-au ridicat să mă pună pe scaun, pentru că eram convins că sunt cel mai tare şi că mă voi descurca fără probleme, am leşinat în patru secunde: tot sângele din cap mi s-a dus în picioare şi nu s-a mai întors, să mă oxigeneze. La sală, tot aşa, mă mişcam de câteva ori, leşinam… Dar, încet-încet, mi-am revenit. Mai mult de un an, am avut o depresie cruntă, nu mai ieşeam nici cu cei cu care copilărisem. Apoi, am dat de o femeie psiholog, foarte bună profesional, la Techirghiol. La primele şase şedinţe, am plâns în continuu! După 11 şedinţe, m-am dus direct la mall, fără niciun stres, nici nu mai vedeam scaunul, mi-a deschis femeia aia capul, incredibil…!”, mărturisește George zâmbind acum.

Noua provocare a lui George Baltă

Tânărul frumos cu ochii verzi participă acum la o nouă provocare. Va alerga, în scaunul cu rotile, alături de alți prieteni, 100 de kilometri. De ce? Pentru că el crede în bine și în schimbarea destinului și vrea să îi inspire și pe alții.

"De câte ori ai șansa de a accepta o provocare ce știi că te va schimba? 

Pentru că dacă ești “atins” de 100K Walk sigur ți se schimbă destinul. Au "pățit-o" toți anul trecut. 

O dată cu asta ai șansa să dai sens pașilor tai. Pentru că 100K Walk este o călătorie din interiorul nostru către destinele celor din jur care au nevoie de ajutor.

Suntem patru cei care am inițiat acest proiect: Daniel Osmanovici, Andrei Gligor, George Balta și Memo . Vom merge și anul acesta 100 de kilometri pentru a da sens pașilor noștri și pentru a vă inspira să vă alăturați visului nostru de a face din această călătorie un drum inițiatic care să schimbe destine.

Ideea e simplă: trebuie să parcurgi 100 de kilometri în mers sau alergare de sâmbătă dimineață ora 07:00 până duminică seară la ora 20:00. Ai la dispoziție 37 de ore pentru a te lupta cu tine să poți ajunge să acoperi acestă distanță. Oriunde în lume te afli în momentul parcurgerii celor 100 de kilometri. Pentru că asta face ca 100K Walk să fie accesibil oricui: nu trebuie să fii într-un loc anume sau pe un anumit traseu pentru parcurgerea distanței. Și astfel, deși mergem separat, pașii ne duc în aceeași direcție. Posibil să nu poți parcurge întreaga distanță anul acesta. Măcar știi cu ce te vei lupta anul viitor. Asta e dimensiunea sportivă.

Mai e dimensiunea de implicare socială sau, cum îi zicem noi, afectivă. Pașii pe care îi facem noi cei de pe grupul de Strava ( https://www.strava.com/clubs/562704 ) se adună în kilometri pe care ne dorim să-i vindem pentru a strânge fonduri pentru orele de terapie ale copiilor din Autism Voice.

Și așa am ajuns și în zona în care iți spunem că și această a doua ediție de 100K Walk este tot pentru a susține micuții cu autism. Pentru că orele de terapie pe care ei le fac la Autism Voice îi ajută să pășească cu încredere în lumea noastră. Fară acele ore de terapie vocea lor nu ar putea fi auzită. Pe câțiva dintre ei i-am cunoscut anul trecut. Și pe terapeuții lor. A fost suficient ca să luam decizia de a-i sprijini în continuare. Știm câtă nevoie au unii de alții, iar împreună, de noi, de implicarea noastră, a celor care facem din 100K Walk o călătorie din interiorul nostru către destinele lor.

Poți fi alături de ei și de noi printr-o donație aici:
https://autismvoice.galantom.ro/event-projects/view?id=2400
Fiecare 55 de lei strânși vor deveni o oră de terapie. Fiecare oră poate însemna un cuvânt nou, un gest, o sansă pentru o viată normală.

Dacă vrei ca și kilometrii tăi să fie transformați în ore de terapie, înscrie-ți pașii în Strava, de oriunde ai fi, aici: 
https://www.strava.com/clubs/562704.

Poveștile edițiilor următoare de 100K Walk le putem scrie împreună. 

Pentru că împreună avem mai multă putere. Iar mai multă forță poate aduce mai multă bucurie. Mai multă normalitate.

100K Walk – Solvitur Ambulando – It is solved by walking (Se rezolvă prin mers)", a transmis George Baltă. 

×
Parteneri
Firea și Burduja sunt noii candidați la Primăria Capitalei
x close