Update: Scandal la protestul taximetriștilor. Nicuşor Dan a avut proasta inspiraţie de a veni la un protest al taximetriştilor, după ce s-a declarat împotriva scoaterii în afara legii a aplicaţiilor precum Uber sau Taxify.
Era, de altfel, tocmai motivul protestului: taximetriştii cer ca toate aplicaţiile agregatoare să fie interzise, pentru că le fură clienţii. Nicuşor Dan susţine că un astfel de demers legislativ se încadrează la infracţiunea de abuz în serviciu. Discuţiile în contradictoriu cu taximetriştii, însă, au degenerat rapid.
Taximetriștii s-au împărțit în două tabere, pe de o parte sunt unii care își doresc ca aplicațiile să funcționeze și cei care nu își doresc acest lucru, cei care susțin legea taximetriei. „Vrem să facem taximetrie noi cei din București, autorizați din București. Vrem să plece Ilfovul din București”, a declarat un taximetrist.
Știre inițială: Taximetriștii se pregătesc din nou de proteste. Aceştia merg la ministerul Dezvoltării pentru a discuta pe marginea proiectului de ordonanţă privind regimul taximetriei. Oamenii sunt nemulţumiţi că modificările aduse legii taximetriei nu vor scoate de pe piaţă companiile Uber si Taxify. Acestia sustin ca daca nu va fi rezolvata aceasta problema, vor fi afectati 20 de mii de taximetristi si aproape un milion de bucuresteni.
Clever Taxi şi Star Taxi au anunţat că îşi suspendă serviciile, astăzi, între 17.00 şi 18.00, în semn de protest faţă de posibiliele măsuri ce ar urma să fie luate de Guvern, ce ar urma să scoată din piaţă astfel de aplicaţii. Drept urmare, în acest interval orar aplicaţiile nu au functionat.
„Am decis sa suspendam serviciile aplicatiei StarTaxi astazi intre orele 17:00 si 18:00 in semn de protest fata de proiectul de OUG sustinut de COTAR. Aceast inconvenient ar putea deveni permanent daca Guvernul va decide saptamana viitoare sa modifice Legea Taximetriei si sa interzica aplicatiile agregatoare de tip StarTaxi. - au declarat reprezentanţii firmei.
Ordonanța de Urgență prin care ar putea fi scoase de pe piață aplicaţiile precum Clever Taxi, Star Taxi, sau servicii ca Uber şi Taxify, nu reflectă dorința și nevoile reale din domeniul taximetriei”, se arată într-un comunicat transmis în urmă cu două zile de Clever Taxi.
Potrivit acestuia, vor fi afectați 800.000 de cetățeni și 20.000 de șoferi de taxi. Clever Taxi cere o dezbatere reală în jurul legii taximetriei, nu o decizie pripită fără motivarea urgenței.Reamintim că proiectul ordonanţei publicat de Ministerul Dezvoltării susţine că "din cauza acestor aplicații de taxi, concurența pe această piață este denaturată".
"Oamenii și-au arătat constant sprijinul pentru aplicația noastră, iar cel mai recent moment a fost acum 2 luni, când peste 40.000 de mii de oameni au semnat în primele 48 de ore petiția pentru București Smart City. Ei își doresc o soluție rapidă și sigură de a găsi o mașină, nu de a avea 10 aplicații instalate în telefon sau de a aștepta la un număr de dispecerat", se arată în comunicatul Clever Taxi.
Potrivit acestuia, România este printre putinele țări din Europa unde există dispecerizare obligatorie.