Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că Uniunea Europeană nu poate interveni direct în stabilirea salariilor din statele membre și nu poate impune criterii obligatorii pentru calcularea sau actualizarea salariului minim, deoarece aceste aspecte țin exclusiv de competența națională.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a confirmat, în mare parte, valabilitatea Directivei privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, însă a decis anularea a două articole care impuneau statelor membre anumite criterii pentru stabilirea și actualizarea salariului minim legal, precum și interdicția de a reduce salariul minim atunci când acesta este indexat automat.
Directiva privind salariile minime adecvate a fost adoptată la 19 octombrie 2022 de Parlamentul European și Consiliul UE, cu scopul de a îmbunătăți condițiile de trai și de muncă în statele membre. Actul legislativ stabilea un cadru pentru a asigura un nivel adecvat al salariilor minime acolo unde acestea există și pentru a încuraja negocierile colective în stabilirea salariilor.
Danemarca a contestat directiva la CJUE și a cerut anularea integrală a acesteia
Guvernul danez a susținut că actul normativ încalcă principiul separării competențelor între Uniunea Europeană și statele membre, întrucât ar reprezenta o ingerință directă în stabilirea salariilor și în dreptul de asociere, domenii care, potrivit tratatelor europene, țin de competența exclusiv națională.
În hotărârea sa, CJUE a respins majoritatea argumentelor prezentate de Danemarca, însă i-a dat parțial dreptate. Curtea a stabilit că Uniunea Europeană nu are competență directă în materie de stabilire a salariilor sau de reglementare a dreptului de asociere, dar acest lucru nu exclude orice acțiune a UE care are legătură cu aceste domenii.
Judecătorii au subliniat că tratatele europene permit Uniunii să susțină și să completeze acțiunile statelor membre în domeniul condițiilor de muncă. Totuși, excluderea competenței UE devine aplicabilă atunci când legislația europeană intervine direct în stabilirea nivelului de salarizare sau în modul de exercitare a dreptului de asociere.
Decizia CJUE poate fi citică aici
Așadar, după analizarea conținutului directivei, Curtea a constatat ingerință directă doar în două situații:
- Prevederea care impunea statelor membre cu salarii minime legale să aplice o serie de criterii obligatorii atunci când stabilesc și actualizează aceste salarii. Curtea a considerat că acest lucru reprezintă o formă de armonizare forțată, echivalentă cu o intervenție directă în determinarea nivelului salariilor.
- Regula care interzicea scăderea salariului minim în cazurile în care legislația națională prevede un mecanism automat de indexare. Curtea a apreciat că și această interdicție reprezintă o ingerință nepermisă în competența statelor.
Prin urmare, CJUE a anulat aceste două prevederi, considerând că ele depășesc competențele legislative ale Uniunii.
Pentru restul dispozițiilor, Curtea a respins acțiunea Danemarcei. Judecătorii au decis că directiva, în ansamblu, nu reprezintă o ingerință în dreptul de asociere și nu obligă statele membre să impună lucrătorilor aderarea la sindicate sau participarea la negocieri colective.
De asemenea, CJUE a respins argumentul potrivit căruia directiva ar fi fost adoptată pe o bază juridică greșită, confirmând astfel validitatea sa formală.
În concluzie, decizia Curții de Justiție confirmă că Uniunea Europeană are dreptul să stabilească standarde minime de protecție și să încurajeze negocierile colective în domeniul salarizării, dar subliniază că Bruxelles-ul nu poate impune criterii concrete pentru stabilirea salariilor minime, deoarece acest lucru ar echivala cu o intervenție directă în politica salarială internă a statelor membre.
Ştiri video recomandate
