Antena 3 CNN Actualitate Social Urmează o vreme nespecifică acestei perioade. Prognoza meteo pentru următoarele trei zile

Urmează o vreme nespecifică acestei perioade. Prognoza meteo pentru următoarele trei zile

Urmează o vreme nespecifică acestei perioade. Prognoza meteo pentru următoarele trei zile
de M.Z.    |    22 Noi 2017   •   08:11

Temperaturile pe parcursul zilei de miercuri vor fi mai ridicate ca ieri, dar și mai mari decât ar fi normal pentru această perioadă, astfel că maximele vor ajunge la 14 grade.

Miercuri 
În vestul şi sud-vestul ţării, îndeosebi în a doua parte a intervalului, cerul va deveni variabil, iar în restul teritoriului va prezenta înnorări şi vor cădea precipitaţii slabe, în cursul zilei - în regiunile nord-vestice, nordice şi centrale, iar noaptea, local în est, nord-est şi pe spaţii mici în centru. În zona de munte şi în nordul Moldovei, vor predomina ninsorile, iar în rest vor fi mai ales ploi. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane şi temporar, ziua, în extremitatea sud-vestică şi de sud a teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 15 grade, iar cele minime se vor situa între -2 şi 6 grade. Pe arii restrânse, noaptea, cu precădere în Câmpia de Vest, se va forma ceaţă.

Joi 
Vremea se va încălzi uşor, în majoritatea regiunilor. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 16 grade, iar cele minime vor avea valori de la -5...-3 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali, până în jur de 7 grade în Dealurile de Vest. Cerul va fi variabil, cu înnorări, dar numai izolat ploi slabe sau burniţă, în nordul, centrul şi estul ţării. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief, pe arii restrânse, va fi ceaţă.

Vineri 
Valorile termice se vor situa, în general, peste cele climatologic specifice perioadei. În zonele joase de relief, va fi nebulozitate joasă şi ceaţă, mai ales dimineaţa şi noaptea, iar în restul teritoriului, cerul va fi variabil. Izolat, în Dobrogea, vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab până la moderat, cu uşoare intensificări în deltă şi pe crestele montane înalte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade, iar minimele între -1 şi 8 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, spre -5 grade.

Pentru mai multe informații despre starea vremii, accesați meteoplus.antena3.ro.

 

×
Subiecte în articol: meteo prognoza meteo vreme cum va fi vremea
Parteneri
Furtuna Renata a adus în România ploi torenţiale
x close