Antena 3 CNN Actualitate Social Vasile a fost exmatriculat de la Teologie în anul IV, dar în final a reușit să-și umilească profesorii

Vasile a fost exmatriculat de la Teologie în anul IV, dar în final a reușit să-și umilească profesorii

Vasile a fost exmatriculat de la Teologie în anul IV, dar în final a reușit să-și umilească profesorii
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
29 Iul 2019   •   19:05

Vasile a fost exmatriculat de la Facultatea de Teologie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, pe când era în anul IV.

Tânărul a fost prins în timpul unui exemen, în timp ce folosea un smartwach în timpul examenului de Morală Creştină/Teologie Morală.   

Acum bărbatul a câştigat procesul pe care l-a intentat reprezentanţilor universităţii. Magistraţii au stabilit că, deşi ar fi fost prins cu un dispozitiv de tip smartwatch în timpul unui examen, studentul nu înseamnă că a şi fraudat, aşa cum a considerat profesorul său.

Vasile S. ar fi fost prins nu de profesorul titular de disciplină, ci de doctoranzii acestuia, care în timpul aceluiaşi examen ar mai fi prins un alt student ce folosea telefonul în sistem handsfree.  În motivarea sentinţei favorabilă obţinută de Vasile T. se menţionează că cei doi doctoranzi nu au putut detalia în ce constă cu exactitate frauda. De asemenea, reprezentanţii facultăţii nu au putut prezenta probe conform cărora studentul a folosit acel smartwatch, scrie adevarul.

×
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close