Antena 3 CNN Actualitate Social VREMEA. Prognoza meteo pe 10 august: Călduri mari, dar nu scăpăm nici de ploi

VREMEA. Prognoza meteo pe 10 august: Călduri mari, dar nu scăpăm nici de ploi

VREMEA. Prognoza meteo pe 10 august: Călduri mari, dar nu scăpăm nici de ploi
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
09 Aug 2018   •   16:31

VREMEA. Vremea va fi în continuare călduroasă în toată țara. În Bucureşti se vor înregistra 32 de grade Celsius. Cerul va fi mai mult senin, iar unele înnorări, averse şi posibil descărcări electrice se vor semnala izolat, mai ales în zonele montane.

VREMEA. Vineri, vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe litoral, în sudul Banatului şi la munte, cu precădere la altitudini mari. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 35 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile vestice.

VREMEA. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 7 grade în estul Transilvaniei şi 22 de grade în nordul litoralului. Dimineaţa şi noaptea în depresiuni vor fi condiţii de ceaţă. În Capitală, vremea va fi în continuare frumoasă şi călduroasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 31…32 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 16 grade. ANM prognozează că, pe litoral, vremea va fi frumoasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări trecătoare, ziua. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 28 grade, iar cele minime între 19 şi 22 de grade. Temperatura apei mării va avea valori de 26 … 27 de grade.

VREMEA. La munte vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare mai ales după-amiaza când izolat îndeosebi în masivele vestice şi sudice se vor semnala ploi de scurtă durată şi posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări cu precădere la altitudini mari. Temperatura aerului va avea valori comparabile cu cele din intervalul anterior, potrivit ANM.

×
Subiecte în articol: vremea prognoza meteo ploi
Parteneri
Tzancă Uraganu, Florin Salam şi multă poliţie la priveghiul de la Iasi
x close