Antena 3 CNN Actualitate STENOGRAME. Traseul obuzelor din Kazahstan, pentru care se dădea 1 milion de euro șpagă la ministru. „End user e Ucraina, ca să știi”

STENOGRAME. Traseul obuzelor din Kazahstan, pentru care se dădea 1 milion de euro șpagă la ministru. „End user e Ucraina, ca să știi”

Georgiana Murgilă
6 minute de citit Publicat la 07:00 13 Noi 2025 Modificat la 15:20 13 Noi 2025
GettyImages-1495845443
Profitul pentru primă tranșă de obuze din Kazahstan ar fi fost de 50 de milioane de dolari. Foto: Gettyimages

Mihai Gâdea a prezentat la "Sinteza Zilei" noi stenograme din dosarul de corupție în care este implicat fostul senator PSD Marius Isăilă. Compania Romtehnica urma să importe un milion de obuze dezasamblate din Kazahstan, pe care să le asambleze și să le reeticheteze într-una dintre fabricile de armament din România. Obuzele ar fi devenit astfel muniție produsă în UE și putea fi exportată apoi în Bulgaria și, de aici, în Ucraina.

Surse Antena 3 CNN au declarat că Direcția Națională Anticorupție a cerut informaţii de la Romtehnica şi de la Romarm în acest caz. Mai mult, deja au fost audiate câteva persoane din cele două instituţii, însă, momentan, nu sunt date că cei din conducerea celor două companii ar fi luat șpagă.

Marius Isăila, în spatele căruia se află bulgarul Ivanov Roman, voia să se folosească de Romtehnica, compania Ministerului Apărării Naționale, pentru a intermedia vânzarea de obuze din Kazahstan în Ucraina.

Pentru această afacere controversată s-a întâlnit de mai multe ori cu Octavian Berceanu, acum martor denunțător, prin intermediul căruia a promis o șpagă de 1.000.000 de euro pentru ministrul Apărării, lonuț Moșteanu, cu condiţia ca acesta din urmă să pună presiune pe conducerea Romtehnica ca să accepte afacerile propuse.

Ca să fie mai convingător, Marius Isăila i-a cerut lui Octavian Berceanu să-i spună ministrului Moşteanu că șeful Romtehnica, Răzvan Mincu, era corupt și îşi lua partea leului din afacerile cu armament.

"Tu spune-i că la un contract, acum un an de zile, a luat de la un contract doua milioane cash! (...) Spune-i, ca să ştie! (...) Răzvan Mincu – a luat două mil, două milioane-n mână! Ce dracu'? În Bulgaria!".

DNA a cerut mai multe date de la Romtehnica, conform surselor. Mincu a spus că nu a luat nicio mită, ar fi refuzat din prima propunerea privind aducerea armelor.

Noi stenograme din dosarul fostului senator PSD Marius Isăilă:

Cele mai noi stenograme, făcute publice în cadrul ediţiei de miercuri a emisiunii "Sinteza Zilei", arată faptul că ar fi fost deja niște întâlniri la momentul purtării discuţiilor cu fostul senator PSD Marius Isăilă. Mai mult, fostul șef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, denunţătorul din acest caz, a purtat microfon de 17 ori. Este vorba despre interceptări ale convorbirilor telefonice, dar și întâlniri care au avut loc fizic între denunțător și Marius Isăilă.

Iar ca să pară credibil, Marius Isăilă îl sfătuia pe Octavian Berceanu ca, în cazul în care ajunge să vorbească cu ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, să îi spună acestuia că o persoană de la Romtehnica, din conducere, deja și-ar fi dat acordul pentru semnarea acestui contract: mai exact o primă tranșă de obuze din Kazahstan. Astfel, în ţara noastră urmau să ajungă 1.000.000 de piese. O bucată ar fi fost vândută ulterior cu 50 dolari în plus, iar profitul ar fi fost de 50 de milioane de dolari. Suma ar fi fost împărţită între persoanele care semnau această afacere.

Surse Antena 3 CNN spun că există informaţii care arată că bulgarul care era implicat în schema de corupție a lui Isăilă, un afacerist ce deține mai multe companii în Sofia, ar fi ajuns la Romtehnica, unde a purtat unele discuţii cu cei de aici. Totuşi, la final, individul nu ar fi ajuns la o înțelegere cu cei aflați în conducerea companiei.

Chiar și așa, planul fostului senator PSD, Marius Isăilă, nu s-a schimbat: Ionuţ Moșteanu urma să fie chemat la un restaurant, adus de Berceanu, şi să cadă în capcană. Marius Isăilă şi afaceristul bulgar veneau şi puneau pe masă acel draft, despre care se vorbește – un precontract. În acest fel, individul din Bulgaria ar fi putut să ajungă în Germania și să împartă acea presupusă șpagă: profitul de 50 de milioane de dolari, tot prin metoda contractului de consultanță. Şi asta ca să poată să intre în legalitate cu șpagă.

Traseul celor 1 milion de obuze din Kazahstan

Surse Antena 3 CNN au spus că Direcția Națională Anticorupție a cerut date de la Romtehnica şi de la Romarm în acest caz şi totodată, au fost audiate anumite persoane care fac parte din aceste instituții, însă, nu există date că cei din conducerea celor două companii ar fi luat șpagă, dar există datele mai multor întâlniri care au avut loc între acest afacerist bulgar. Interesul acestuia era să poată să aducă aceste obuze în România, să fie reasamblate, să pară că sunt de producție europeană, din Uniunea Europeană, iar, ulterior, prin firma lui din Sofia, să le vândă în Ucraina.

Din moment ce se vorbea despre o șpagă totală de 50 de milioane de dolari, care să fie împărțită la cinci persoane, se estimează că profitul, în realitate, era mult mai mare – se vorbește de sute de milioane de dolari.

Marius Isăilă a mai fost audiat după reținere, dar şi după ce a fost dispusă măsura de arestare preventivă pentru 30 de zile, dar surse Antena 3 CNN au zis că politicianul nu a oferit foarte multe detalii, până la acest moment, în legătură cu conducerea Romarm și Romtehnica.

Noi nume grele în dosarul mitei pentru ministrul Apărării 

Marius-Ovidiu Isăilă: "Pentru firma din Bulgaria..." 
Martor: "Îhâm!"
Marius-Ovidiu Isăilă: "Să cumpere din Kazahstan!"
Martor: "Îhâm!"
Marius-Ovidiu Isăilă: "Un milion de piese!"
Martor: "Îhâm!"
Marius-Ovidiu Isăilă: "Le dezasamblează..."
Martor: "Îhâm!"
Marius-Ovidiu Isăilă: "Le aducem în România..."
Martor: "Îhâm!"
Marius-Ovidiu Isăilă: "În România, le montăm la una din fabricile..."
Martor: "Îhâm!"
Marius-Ovidiu Isăilă: "Rom... Romarm sau Romtehnica..."
Martor: "Îhâm!"
Marius-Ovidiu Isăilă: "Aşa! Guvernu' român îşi pune peste şi le revindem!"
Martor: "Îhâm!"
Marius-Ovidiu Isăilă: "Un milion de bucăţi!"
Martor: "Îhâm!"
Marius-Ovidiu Isăilă: "Pune doar 50 de euro la bucată! Câţi bani câştigă statul român?"
Martor: "Îhâm!"

Marius-Ovidiu Isăilă: "La Romarm toţi şi-au dat acordul pentru contract, pentru semnarea contractului... cineva, au zis ăştia, de la Protecţie Internă, au zis: «Dom'le, nu ştiu, mie mi se pare ciudat, că nu ştiu ce... pe ce, pe ce chestie?». Pe faptul că statul Kazahstan, fiind foarte aproape de Rusia..."
Martor: "Îhâm!"
Marius-Ovidiu Isăilă: "Ei s-au gândit să nu fie o problemă de securitate..."
Martor: "Da, da, da, da!"
Marius-Ovidiu Isăilă: "... naţională, că..."
Martor: "Da!"
Marius-Ovidiu Isăilă: "... cu embargoul, cu nu ştiu ce!"
Martor: "Da, da, da, să fie ocolirea... embargoului!" 
Marius-Ovidiu Isăilă: "Adică nu văd unde... şi, oricum, end user-ul... noi avem nevoie de end-user! End user-ul poa' să fie Romarm sau Romtehnica!"
Martor: "Îhâm!"
Marius-Ovidiu Isăilă: "Ee, Romarmu'... s-a vorbit cu un general, Ioan Silaghi, dacă-ţi spune ceva! De la... aşa, s-a vorbit cu directoru' general de la Romarm, care a fost de acord cu Răzvan!"
Martor: "Îhâm!"
Marius-Ovidiu Isăilă: "Răzvan a fost de acord! Directoru' lui, adjunctul, a fost de acord, numai că ăsta a pus o mică piedică! Am venit noi cu varianta: uite, cumpărăm din Kazahstan, le dezasamblăm noi, le-aducem dezasamblate aici..."
Martor: "Îhâm!"
Marius-Ovidiu Isăilă: "Le predăm cui... unde ne spun ei! La o fabrică, pe care ne-o spun ei! (...). Le punem, le asamblăm din nou, le vopsim, le aranjăm şi statul român le vinde".
Martor: "Îhâm!"
Marius-Ovidiu Isăilă: "... prin intermediul societăţii din Bulgaria le vindem... c-avem cui!"
Martor: "Îhâm!"
Marius-Ovidiu Isăilă:"End user-ul este Ucraina, ca să ştii! Final!" 


Martor: "E foarte din scurt întâlnirea cu Ionuţ! Nu ştiu, adică... o să pun întrebare!"
Marius-Ovidiu Isăilă: "Încearcă, încearcă... Ştii de ce? C-aş vrea, pentru că l-au chemat miercuri la-ntâlnirea cu Romtehnica!"

Fostul senator PSD, Marius Ovidiu Isăilă, a contestat arestarea preventivă dispusă de Tribunalul București, iar vineri va fi judecată contestația la Curtea de Apel. Săptămâni în șir, acesta a fost monitorizat de procurorii DNA, care l-au și acuzat de cumpărare de influență.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close