Antena 3 CNN Actualitate Studenții români, performanță uriașă în lumea medicală. Inima artificială creată la Iași a fost premiată în SUA

Studenții români, performanță uriașă în lumea medicală. Inima artificială creată la Iași a fost premiată în SUA

Studenții români de la UMF Iași au primit premiul pentru cea mai avansată inimă artificială, în cadrul unui concurs desfășurat în Texas, la care au participat alte șapte echipe de cercetători din lume.

Studenții români, performanță uriașă în lumea medicală. Inima artificială creată la Iași a fost premiată în SUA
Sursa foto: UMF Iași
de Redacția Antena 3 CNN    |    07 Noi 2023   •   17:48

O echipă de români, formată din studenți ai Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF), a făcut ca țara noastră să scrie istorie în lumea medicală.

Tinerii români au fost premiați în SUA cu marele premiu pentru cea mai avansată inimă artificială.

Concursul a avut loc în Texas, iar tinerii din Iași au participat alături de alte șapte echipe de cercetători din SUA, Marea Britanie, Suedia, Egipt, Australia și Noua Zeelandă.

Proiectul gândit de studenții români a luat naștere în contextul în care transplantul de inimă este o intervenție extrem de rară, din cauza numărului mic de donatori.

Citește și: Educatoare din Gorj, mesaj emoționant de mulțumire pentru medicul care a operat-o: "Nu ați renunțat nicio clipă"

În prezent, în lume, există doar doi producători de inimi artificiale pentru transplant, anume SUA și Franța.

Spre deosebire de inimile artificiale actuale, care preiau oxigen prin două tuburi scoase în afara corpului, ceea ce înseamnă risc permanent de infecție, dispozitivul studenților români propune un sistem de alimentare de la distanță, cu baterii.

"A trebuit sa facem un reverse engineer la inimile care deja există pe piață și ce ne-a ajutat a fost că am învățat și am reușit să luăm ideile acelora și noi le-am îmbunătățit”, ne spune Mihail Teacu, student Bioinginerie, UMF Iași.

Mai mult, inima la care au lucrat studenții români poate rezista 100 de ani, fiind realizată din titan.

"Noi am conceput o inimă artificială totală din titan cu o durabilitate nedefinită şi care poate fi implantată atât pacientului pediatric, cât şi celui adult.

Are o durabilitate, spunem noi, de peste 100 de ani spre deosebire de ce există acum cu o durabilitate de șase luni”, spune dr. Alexandru Pleșoianu, coordonator proiect.

În plus, spre deosebire de inimile artificiale actuale, dispozitivul creat de sudenții români a fost gândit astfel încât să poată fi implantat inclusiv la copii.

Inima artificială dezvoltată de studenții ieșeni ar putea intra în teste clinice peste aproximativ cinci ani. Termenul estimat pentru a deveni gata de utilizare este de aproximativ zece ani, potrivit adevarul.ro.

×
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close