Antena 3 CNN Actualitate Trafic restricţionat în Capitală. Lista drumurilor unde circulația rutieră a fost deviată ori restricționată parțial

Trafic restricţionat în Capitală. Lista drumurilor unde circulația rutieră a fost deviată ori restricționată parțial

Brigada Rutieră a Capitalei anunță că traficul rutier în București este deviat sau restricționat parțial ca urmare a lucrărilor la infrastructura rutieră și le solicită conducătorilor auto să circule cu atenţie şi să respecte semnificaţia indicatoarelor montate temporar în zonele menţionate.

Trafic restricţionat în Capitală. Lista drumurilor unde circulația rutieră a fost deviată ori restricționată parțial
Sursa foto: Foto: pixabay
05 Feb 2020   •   09:39

Zonele cu trafic rutier deviat sau restrictionat partial:

- Șos. Pantelimon - Cora;
- Șos. Panduri – Str. Dr. Bagdasar;
- Drumul Taberei – Str. Brașov;
- Bulevardul Decebal segmentul cuprins între Piața Muncii și Str. Dristorului se circulă pe două benzi pe fiecare sens (în regim de lucrări);
- Spl. Independenței, mai multe puncte de lucru;
- Sos. Virtuții, bretea viraj dreapta;
- Str. Fabrica de Glucoză – lucrări de supralărgire;
- Podul Grant, sensul dinspre Str. Turda către Calea Crângași și bretelele aferente acestei căi;
- Stadionul Național Arcul de Triumf, breteaua destinată virajului la dreapta de pe Str. Alexandru Constantinescu pe Bd. Mărăști;
- Spl. Unirii, între Bd. Mircea Vodă și pod Mărășești, benzile 2 și 3;

Prin urmare, Brigada Rutieră a Capitalei solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudență, să nu depăşească autovehiculele oprite în coloană la semafor și să nu oprească sau să staţioneze în locuri unde ar putea împiedica desfaşurarea normală a traficului rutier. 

De asemenea, șoferii să nu blocheze traseele de deplasare a mijloacelor de transport public, în special calea de rulare a tramvaiului și să nu pătrundă în intersecţie, chiar şi atunci când semnalul semaforului permite deplasarea, în cazul în care, din cauza aglomeraţiei, nu o pot traversa. Procedând astfel, centrul intersecţiei va rămâne liber, circulaţia pe direcţia transversală fiind posibilă, în condiţii normale.

Totodată, conducătorii auto sunt rugați să sporească atenţia atunci când observă  persoane care intenţionează să traverseze, în special copii sau persoane în vârstă.

Recomandări pentru pietoni

- să traverseze strada pe marcajul pietonal, prin dreptul indicatoarelor “Trecere pentru pietoni”, iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai la culoarea verde a acestora;

- să evite să pună conducătorii de autovehicule în situația de a frâna brusc pentru a le acorda prioritate;
- să aştepte sosirea autobuzului, troleibuzului sau tramvaiului pe trotuar sau pe refugiile special amenajate;
- după coborârea din mijloacele de transport public să nu traverseze prin faţa sau prin spatele acestora. Traversarea se poate face dupa plecarea lor din staţie prin locurile rezervate trecerii; 
- să constituie pentru cei mici un exemplu pozitiv, respectând regulile de circulaţie.

În condiţiile temperaturilor negative apare pericolul derapajului chiar şi atunci când precipitaţiile lipsesc sau sunt reduse cantitativ. Zonele unde carosabilul poate fi alunecos sunt: Splaiul râului Dâmboviţa, arterele din zonele lacurilor şi podurile peste acestea, arterele cu carosabil din piatra cubica, pantele şi rampele, pasajele rutiere.  

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere nedorite, recomandam conducătorilor de autovehicule:

   - să se intereseze de starea drumului de pe traseul pe care urmează să-l parcurgă şi să-şi pregătească autovehiculul pentru drum (plinul de combustibil, lopată, sac cu nisip, etc.);
  - să-şi asigure o bună vizibilitate curățând parbrizul, luneta şi geamurile laterale. Să asigure buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi a sistemului de climatizare şi dezaburire; 
    - să folosească corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare pentru a vedea şi a putea fi văzuţi in trafic;
   - să păstreze în mers o distanţă suficient de mare pentru a putea opri in condiţii de siguranţă; 
   - să echipeze autovehiculul cu pneuri corespunzătoare;

ATENŢIE! Utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone sau cele de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Nerespectarea acestor obligaţii se sancţionează cu amendă cuprinsă între 9 şi 20 de puncte, valoarea unui punct amendă fiind de 145 lei. În afară de sancţionarea cu amendă, va fi reţinut certificatul de înmatriculare al autovehiculului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulaţie.

×
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close