Antena 3 CNN Actualitate Traian Băsescu, reacție furibundă după ce premierul Tudose a vorbit despre demisia lui Carmen Dan

Traian Băsescu, reacție furibundă după ce premierul Tudose a vorbit despre demisia lui Carmen Dan

Traian Băsescu, reacție furibundă după ce premierul Tudose a vorbit despre demisia lui Carmen Dan
10 Ian 2018   •   22:26

Premierul Mihai Tudose a afirmat miercuri, la Sinteza Zilei, că,"dacă va fi lăsată", Carmen Dan îşi va da demisia din funcţia de ministru al Afacerilor Interne.

Citește și: Premierul Mihai Tudose, la Sinteza Zilei: Eu nu mai am ce să discut cu ministrul de Interne, m-a mințit. Dacă-și dă demisia, o accept!

Şeful Executivului a precizat că ministrul Carmen Dan "l-a minţit" şi nu mai are cum să lucreze cu ea. Potrivit lui Tudose, ministrul Afacerilor Interne a susţinut că şeful DGA, Cătălin Ioniţă, ar fi acceptat să preia funcţia de şef al Poliţiei Române în locul lui Bogdan Despescu, acest fapt fiind infirmat ulterior de Ioniţă.

Declarațiile premierului l-au determinat pe Traian Băsescu să aibă o reacție extrem de dură pe Facebook:

"Către : Domnul Prim Ministru Tudose,
Spre ştiinţă : Liviu Dragnea
Spre ştiinţă : Doamna Carmen Dan
Ministrul Carmen Dan este femeie.

A da bătălia cu Dragnea prin umilirea unui ministru nu este demn pentru un Prim Ministru. Iar dacă acel ministru este femeie, jocul umilinţei vă descalifică iremediabil.
Un Prim Ministru are instrumentul instituţional al solicitării de revocare adresată Preşedintelui României.

Fiţi Prim Ministru domnule Tudose, nu găinar de Brăiliţa. Cereţi instituţional revocare ministrului Carmen Dan şi închideţi jocul. Fără umilirea ministrului internelor, fără jocuri politice pe seama Poliţiei Române.

La consecinţele mutării bătăliei politice din PSD pe spinare Poliţiei Române v-aţi gândit domnule Prim Ministru ?
Dar tu Dragnea te-ai gândit ?

Nemernicilor, sunteţi în stare să distrugeţi instituţii vitale ale statului în setea voastră de putere.

PS – Doamnă ministru Carmen Dan, daţi o lecţie lui Dragnea şi lui Tudose şi demisionaţi. Aceşti doi politicieni vă folosesc în bătălia lor dusă la cel mai jos şi stupid nivel. Arătaţi-le că din trei, singurul bărbat sunteţi dumneavoastră.Demisionaţi doamnă", a scris Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.

sursa: Facebook/ Traian Basescu

×
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close