Larry Glick, vicepreședintele executiv al Trump Organization, a venit miercuri în România, ca să se întâlnească cu partenerii investitori ai familiei președintelui SUA, potrivit G4Media.
Omul de încredere al președintelui american a aterizat în jurul prânzului pe Aeroportul Otopeni, unde a fost întâmpinat de Avram Gal, un om de afaceri din Cluj.
Larry Glick ar fi venit în țara noastră ca să se întâlnească cu investitorii, dar și să inspecteze locațiile prevăzute pentru investiții. De asemenea, în următoarea perioadă ar urma să vină în România și Eric Trump, fiul lui Donald Trump și reprezentantul direct al Trump Organization, conform surselor ActualdeCluj.ro.
Familia Trump ar avea planuri mari în România. Organizația președintelui american intenționează să dezvolte două proiecte de amploare în parteneriat cu omul de afaceri clujean Ștefan Berciu. Unul dintre proiecte va fi în București, în zona Otopeni, iar celălalt în Cluj Napoca - „Transilvania Smart City”.
În ultimii ani, afacerile familiei Trump s-au extins rapid în mai multe zone de pe glob, precum Asia, Africa, Arabia Saudită, dar și în Europa de Est.