Antena 3 CNN Actualitate Victor Ponta: Rusia, principala amenințare pentru stabilitatea regiunii

Victor Ponta: Rusia, principala amenințare pentru stabilitatea regiunii

Victor Ponta: Rusia, principala amenințare pentru stabilitatea regiunii
17 Dec 2014   •   16:53

Din cauza dependenţei unor ţări de importuri de gaz rusesc, Rusia reprezintă ''principala ameninţare pentru stabilitatea regiunii'', a declarat a declarat miercuri premierul român Victor Ponta, relatează France Presse, citată de AGERPRES.

"Cred în continuare că Rusia reprezintă principala amenințare pentru stabilitatea regiunii, atât în ceea ce privește energia, cât și în termeni militari", a afirmat Ponta, în cadrul unei întrevederi cu trei agenții internaționale de presă.

"Toate țările din regiune depind mai mult sau mai puțin de importurile de gaz rusesc", a subliniat el.

Chiar dacă nu importă de la Gazprom decât 15-20% din consumul său de gaze pe timp de iarnă, România consideră că "cea mai bună soluție pentru toată lumea" ar fi crearea unei "Uniunii Europene a energiei", susținută în special de fostul premier polonez și actual președinte al Consiliului European Donald Tusk, a indicat Ponta.

În ceea ce privește resursele energetice ale României, Ponta a subliniat că Bucureștiul trebuie să ia o decizie privind exploatarea gazelor de șist, care implică fracturarea hidraulică, metodă considerată poluantă.

Gigantul american Chevron și-a încheiat operațiunile de explorare în nord-estul României, iar rezultatele, care vor stabili dacă România dispune de zăcăminte exploatabile, ''sunt în curs de analizare'', a precizat Chevron.

Potrivit lui Ponta, una dintre prioritățile României va fi construirea unui gazoduct pentru transportarea acestor gaze spre rețeaua națională, un proiect estimat la peste un miliard de euro.



×
Subiecte în articol: Victor Ponta gaz Rusia România
Parteneri
Incendiu puternic în București! Degajări mari de fum, după ce o hală a luat foc | S-a transmis mesaj RO-Alert: "Evitați zona!"
x close